Autopsia live a unei dureri

Când moare un om, suferinţa celor apropiaţi e sfâşietoare. Lacrimi, amintiri, durere, neputinţă în faţa morţii. O simt doar cei care i-au fost aproape. Hai să fim sinceri! Ceilalţi simt prin empatie şi, de obicei, uită totul muuuuult mai repede. E natural, e în firea lucrurilor. Altfel am tâmpi şi ne-am transforma în clienţi ai psihiatrilor.

Îi înţeleg pe părinţii lui Marian Cozma. Pentru ei viaţa, aşa cum o ştiau, s-a sfârşit când cuţitul unui cretin i-a străpuns inima fiului lor. Orice aş mai zice, ar fi fără rost.

Însă nu pot să înţeleg modul aproape sadic, pervers, în care televiziunile au tratat ziua în care fostul handbalist a fost adus în ţară. Totul s-a transformat într-o telenovelă şi, ca toate telenovele, a fost menită să stoarcă lacrimi din ochii privitorilor. Lacrimi şi, bineînţeles, audienţă. S-a urmărit cu ochi hulpavi toate mişcările tatălui nefericit, s-a transmis în direct fiecare lacrimă, persoane cu sau fără legătură cu cazul au făcut autopsia media a crimei. Patetici, cu cuvinte alese în aşa fel încât să atingă corzile sensibile. Brusc, fiecare îşi amintea că, la un moment dat, s-a aflat în preajma tânărului handbalist. Televiziunile de ştiri s-au întrecut în a da exclusivităţi, cu imagini din clubul unde s-a petrecut crima, cu arestarea ţiganului ăla ucigaş – disecate frame cu frame, într-o veritabilă necropsie live. La fel de brusc, toţi românii s-au transformat în criminalişti, observând ba vreo pată de sânge, ba încercând să identifice ce ne arată cerculeţul roşu aşezat pe nişte imagini. Dovedim că ne pricepem la orice: fotbal, politică, femei şi crime.

Vorba cuiva de pe net: programele din aceste zile ale televiziunilor s-au transformat în veritabile jurnale de la ora 5.

Nu l-am ştiut pe Marian Cozma ca sportiv. Dacă asta e o greşeală capitală, mi-o asum. Dar îl stimez ca om: a murit luându-i apărarea unui seamăn de-ai lui. A acţionat nu ca sportiv, ci ca OM. Un astfel de caracter, un astfel de suflet mare trebuie respectat, pomenit. Dar NU FOLOSIT CA MIJLOC DE PROPAGANDĂ DE NIŞTE AUTORITĂŢI CARE, E OPINIA MEA, ÎŞI FAC ACUM IMAGINE PE SEAMA LUI, ACORDÂNDU-I MEDALII SPORTIVE.

La Mondialele din Croaţia, Cozma a fost folosit extrem de puţin. Atunci nu era bun. Acum este, pentru că s-a creat un val de simpatie, repet, pentru gestul lui UMAN şi era anormal, nu?, ca şleahta de politicieni să nu profite. Nu era mai decent să fie alături de familie şi să nu iasă în faţă cu atâtea declaraţii patetice, penibile pe alocuri?

Şi încă un lucru: mi s-a părut deplasată plimbarea sicriului lui Marian prin toată ţara, ca pe nişte moaşte. Lăsaţi afirmaţiile că Marian Cozma aparţine sportului românesc. Marian Cozma aparţine familiei lui, mamei, tatălui, iubitei… Noi, ceilalţi, îl respectăm, ne doare moartea lui, dar vom merge mai departe, pe când familia va suferi pentru totdeauna. Să fim sinceri cu noi înşine!

P.S. Ce aş fi făcut ca producător într-un asemenea caz? Aş fi trimis o echipă la Veszprem, desigur, dar aş fi tratat cu decenţă cazul şi nu aş fi transmis fiecare mişcare. Ştiri, declaraţii, imagini de pe traseul convoiului funerar, dar toate comentate cu bun simţ, fără patetism. Poate că, spunând asta, dau dovadă că nu sînt un bun profesionist, că nu atrag audienţa. Dacă suferinţa prezentată „fără număr” atrage audienţă, atunci recunosc: SÎNT VARZĂ CA PRODUCĂTOR. De aceea nu voi ajunge niciodată la o televiziune naţională. Preţuiesc prea mult bunul simţ…

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.