De ceva vreme – vremea asta măsurându-se în ani – nu mă mai interesează marea şezătoare cultural-muzical-teveristică bombastic numită preselecţia naţională pentru Eurovision. Trecem peste faptul că vorbim de Euroviziune, nu despre Eurovision, aşa precum discutăm despre Londra, nu London (London care există sub această denumire şi în Canada, apropo 😉 ) ori despre Debreţin, nu Debrecen sau Debreţen cum se chinuie să cuvânteze românul care nu se poate integra european dacă nu sloboade pe gâtlej nişte onomatopee şi îşi rupe limba încercând să ne demonstreze că are accentul lui Attila pe vârful papilelor gustative. Aflu despre ce piese merg mai departe citind saiturile de ştiri sau anunţat de colegii cu pretenţii de DJ sau amatori de scandaluri tabloide.

În acest an am nimerit pe TVR, la al doilea episod din „preselecţia bla bla bla…”, în mod întâmplător, încercând să ajung de pe Antena 3 la TTV. Am văzut 3 băieţi care se chinuiau să pară glumeţi. Culmea, le reuşea bine. Cămaşa de forţă le lipsea. 😀 Decorurile păreau la fel de îmbătrânite ca şi instituţia unde erau amplasate, discursurile prezentatorilor citite prost de pe prompter sau, şi mai rău, scrise de Moculescu (nuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!). Am văzut ceva dansatori care făceau scheme cu picioarele, îmbrăcaţi în tricouri ale naţionalei de fotbal, cu numele artiştilor pe spate. Cel mai cretin mi s-a părut un fecior care zburda de disperat în platou cu numele Elenei Gheorghe pe spate. Iar arbitrul era jenant: un fel de Corpodean care se rotea în salturi măiastre, cu un carton în mână, pe care, nu ştiu de ce am impresia asta, scria unghiul în care trebuia să aterizeze la următorul triplu salt cu şpagat la finalizare. 😉

Peste toate, se adaugă decizia unui juriu… unui juriu, care a declarat câştigătoare o piesă care nu prea văd cum poate să se claseze mai sus de ultimul loc la 😉 EuroviZion. Părerea mea de ascultător de Depeche Mode, Guns’N’Roses, Sting, Armin Van Buuren ori de Cronica Cârcotaşilor, dimineaţa în maşină, 😀 este că fătuca asta, cu nume de fiică prezidenţială, faină de altfel, n-are şanse.

În schimb, au fost ignorate Blaxy Girls, pe motiv că-s prea tinere. Mie mi-au plăcut, tocmai pe motiv că-s tinere, au stil, melodia sună bine, modern, clipul e bine filmat… E clar, mamuţii din TVR nu au cum să fie impresionaţi de aşa ceva.

Pentru ei, dacă în versuri nu se vorbeşte ceva despre „gara noastră mică” (iertare, melodia lui Dorobanţu e chiar ok) ori de „iubire, bibelou de porţelan” etc, cântecul nu e nici măcar şlagăr.

Eu zic că „fetele de la Marea Neagră e meseriaşe” , iar melodia lor merită ascultată.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oR3BsQKtLsk]