El e un înger. Nu din ăla bucălat, cu aripioare, ca în cărţile copilăriei. Ci un altfel de înger, că de aia îi zic „el”. Are grijă de ea, care e medic. Şi face greşeala – aşa cum facem mulţi – să se îndrăgostească nebuneşte. De ea. Aşa cum facem toţi. 🙂 Şi alege să renunţe la viaţa eternă pentru o frântură de timp alături de ea. Ce altceva decât o clipită poa’ să fie o viaţă de om faţă de infinitul vieţii unui înger…
E sfătuit de ceilalţi înaripaţi să-şi revină.
„Nebunule, îi zice unu cu alură de baschetbalist în NBA, ea e muritoare, merită să renunţi la viaţa eternă pentru a muri după nişte ani petrecuţi pe pământ?”
Doar că ambii îngeri ştiau că pentru ea, indiferent cum ar fi chemat-o, merita să renunţi la viaţa veşnică.
„Ce ar însemna viaţa fără ea? Aş da orice să mai o simt o dată şi apoi o veşnicie fără ea..”
Nicholas Cage şi Meg Ryan sînt doi dintre actorii mei preferaţi, iar de „City of Angel” mi-am amintit ieri. L-am văzut demult, dar mi-a revenit în minte luni seara, când am dat absolut întâmplător peste coloana sonoră a filmului din 1998. Cage e îngerul, iar Meg Ryan e cea pentru care el renunţă la aripi. Ciudată alăturare de personaje, situaţii şi idei. Super reuşită faza în care el se aruncă de pe un zgârâie-nori, ca să-şi piardă viaţa de înger şi să rămână simplu om.
Apropo, care dintre noi mai ştie vorbi cu propriul înger, câţi mai ştim că e mereu undeva în preajma noastră, gata să ne ajute?… Am ales să-l ignorăm, să nu ne mai pese de el. Sigur, îngerul fiecăruia nu seamănă cu Cage… Ar fi ciudat, chiar groaznic 😀 Neeee, îngerul fiecăruia e altfel; un lucru au toţi în comun: felul drag în care au grijă de noi, dacă ştim să-i băgăm în seamă…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iwDh79x-pAk]
Cât despre episodul 2 din ce am văzut la carnavalul de la Gyula – n-am uitat de el. O să scriu mâine, îmi promit în primul rând mie şi apoi lui Robi, care mi-a atras deja atenţia că „nu puteai să uiţi de tipaaaa 😉 de la wellness!!!” Iartă-mă, Roberto, m-au trăznit aducerile aminte ascultând muzica din „City of Angel”. Deşi nu pare, am şi eu sensibilităţile mele! 😀 Îmi trece până marţi.
Cred ca ingerii nostrii niciodata nu se plictisec ,deaorece viata noastra este in continu in pericol.mai ales eu.imi amintesc de faptul cand am cazut in canal, la un incediu,de pe cal la o filmare cu ioana campian ( nu ea era calul),si sa nu uit cand am intat in Israel la arabi in casa salutindu-i cu Shalom!
As vrea sa vb. cu ingerul meu macar sa-i multumesc de EFORTUL depus.
mai adi darling mai, azi de Dragobete te-am citit….of si nici nu stiu ce comentariu sa las vis-a-vis de City Of Angels….superb….crud…minunat….dramatic….nebunesc….real….sacrificiu. Cam astea ar fi cuvintele care-mi trec prin cap la ora asta. ai vazut The Notebook?
N-am văzut The Notebook, dar dacă mi-l recomanzi tu, 100% mă uit. Ti pup! 🙂
Nu cred ca „City of angels” vrea sa ne faca <>. Ideea filmului este sa apreciem cu adevarat fiecare clipa a vietii, un sir mai mult sau mai putin lung de intamplari simple, care la un moment dat se va sfarsi pentru ca nemurirea, eternul este plictistor. O clipa de fericire merita 1000 de clipe de suferinta, iar Seth plateste acest pret, nemurirea pentru o zi alaturi de iubita sa in care fiecare atingere este o minune pentru el, fara regret. Adica, CARPE DIEM!!! Asta e ideea filmului si nu multi o inteleg…