UPDATE CU POZE!!!!!! 😀 😀

Se vede că statul mult pe net dăunează grav trezitului de dimineaţă. Se întâmplă acasă, se întâmplă până şi în Franţa. Da’ nu-i bai. De trezit, tot ne-am trezit pe la 6 şi-un sfert, ora locală şi pe la 7 şi ceva am ţâşnit spre Geneva. Ţâşnit…. vorba vine, că era o coadă la intrarea din Franţa în Elveţia, o-la-la. S-a strecurat Lorin cu „micuţul” lui Audi A8 şi, pe la 8, ora limită conform programului pe care îl ştiam, am ajuns la intrarea în parcarea rezervată presei, la Palfestul din Geneva.

Acolo a apărut prima problemă. Nu aveam pe parbriz foaia cu PRESA, aşa că un „securitas” tres zâmbitor ne-a trimis la P49, o parcare pentru jurnalişti, la aproape un kilometru distanţă. De acolo am luat le bus şi am pornit spre salon împreună cu o gaşcă veselă şi gălăgioasă de colegi de breaslă greu de înţeles (mi-aş rupe limba dacă aş încerca să pronunţ cuvintele pe care le modelau ei spre urechile celorlalţi). Booooon. Şi acu’e acu’. Din gaşca aia mare şi gălăgioasă, singurii care au avut probleme la intrare…ghici cine au fost? Mda, aţi putea colabora cu Mama Omida, aţi răspuns corect: NOI! Chiar dacă ne-am făcut acreditarea prin net cu câteva zile înainte şi nu a fost nicio problemă, acum s-a prins o tanti de la „info” că ale noastre legitimaţii de presă nu-s tocmai coşere. Mai pe elveţiană, nu am nimic în comun cu actele profesionale ale colegilor occidentali, deci nu sînt recunoscute. (Memo: la întoarcerea în ţară musai să îmi schimb legitimaţia, să-mi fac una ca lumea, nu trasă la imprimantă şi scrisă cu pixu’.)

Noroc că tanti s-a dovedit înţelegătoare şi, văzându-ne băieţi frumoşi şi inteligenţi (mai ales eu 😉 ) şi veniţi de la mii de kilometri depărtare, din România (mai ales ceilalţi 😀 ), a cerut să vadă aparatura tehnică, să se convingă că sîntem de la TV. S-a convins, mai ales că geanta cu aparatele îmi cam rupea mie umărul. După o taxă suplimentară, ne-a dat acces-cardurile şi… iată-ne, fii ai dacilor şi Daciilor, în faţa raiului pe patru roţi.

Cum am intrat, m-a lovit din vole imaginea unui Lamborghini tuningat. Pfoaaaa! Mi-am luat inima în dinţi şi… Au urmat 9 ore de filmat în continuu. Acu’ îi înţeleg oarecum, doar oarecum, pe nuntarăşii care se plng că trag la greu timp de 4-5 ore, cât e nunta. E, ce a fost la Geneva nu se poate compara cu o nuntă de pe la noi, ci cu vreo 200 de nunţi la grămadă. Glumesc. Sînt, însă, foarte serios când spun că am filmat într-una. Sute de maşini, care mai de care mai atrăgătoare, se întindeau în faţa noastră. Am filmat…pfuuu…am filmat tot ce am prins. Seat, VW, Skoda, Opel, Renault, Dacia, Honda, Ford, Suzuki, Nissan, Brabus, ABT. Astea două din urmă se ocupă cu prepararea Mercedesurilor, respectiv a VW-urilor şi a Audi-urilor.

Cum să descriu eu senzaţia de a te urca într-un Mercedes S, care, modificat de Brabus, a ajuns să coste 600 de mii de franci elveţieni? N-o descriu, pentru că nu m-am emoţionat deloc. Am pus mâna pe cameră, am urcat în maşină şi am stat lejer la volan, de parcă mama mea proprie şi personală m-a născut într-un Merţan de sute de mii de euro. E senzaţională maşina, recunosc, dar nu m-a făcut să sar în sus.

Nu pot zice că nu mi-a plăcut vreo maşină. Toate aveau ceva nou şi atrăgător în ele. Seatul, frumos şi aprig, ca de obicei, noul VW Polo, lansat în premieră mondială, mic şi drăguţ, VW Blue Motion… elegant şi ecologic. Apropo de ecologie, nota dominantă a ediţiei de anul acesta a salonului de la Geneva a fost grija pentru mediu. Aproape că n-a fost firmă, cu excepţia tunnerilor – normal, nu? Încă nu am văzut Lamborghini, Porsche sau alte asemenea mergând cu biodiesel – care să nu fi prezentat un model ecologic. Mi-a plăcut lansarea noului Renault Clio, eco şi el; eu şi Vlad ne-am făcut la poze la greu la standul francezilor, mai ales că erau multe maşini modificate şi chiar un monopost de Formula 1.

M-a impresionat, şi nu-s uşor de făcut să mă îndrăgostesc 😉 , conceptul Daciei, Duster. Fain, futurist (mă!), inteligent conceput! I-a impresionat chiar şi pe conservatorii englezi, care, mai obişnuiţi cu Aston Martin sau Rolls Royce, au recunoscut că „Duster? Uhhh, beautiful!”

La final, după ce le-am admirat pe fetele de la Ford şi pe cele de la Alfa Romeo (vă văd miercuri, fetelor! 😉 ) şi după ce m-am jucat cu un volan pe un videogame, am dat faţa cu „iubirea mea auto” din 2009: Opel Insignia. Magnifique! Ce-mi place maşina asta! Şi era să ratez ocazia să mă acomodez cu una. Noroc că, după ce două modele pe care am încercat să le încerc erau închise, a treia – URAAAAA!!!!!! – s-a deschis. În Insignia chiar că simţi că te afli într-o maşină. Să ne lămurim. Şi într-un Brabus de 600 de mii de franci te simti nemaipomenit, dar ştii că acea maşină nu ţi-o poţi permite vreodată. Deşi… 😉 În schimb, Insignia e destinată clasei de mijloc şi, hai să fim serioşi, într-o zi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, zău dacă nu mă văd cu numele meu pe un talon de „Car of the year 2009”. Simţi că-ţi poate aparţine, că o poţi iubi şi că nu e prinţesa aia din palatul din vârful muntelui care, deşi frumoasă, nu poate fi cucerită de peizanul de rând. Înţelegeţi comparaţia, nu? 😀

A mai fost o încercare nereuşită de a intra în legătură directă cu Oradea. Într-un salon ca acel de la Geneva e greu să mai găseşti pe cineva căruia nu i-ai dat un punct de întâlnire. Aşa se face că, deşi m-am întâlnit de două ori cu o blondă zâmbitoare, în două locuri opuse ale salonului – şi nu ne căutam -, deşi am dat ochii cu Roxana Ciuhulescu, cu realizatorul emisiunii auto de la Naţional TV ori cu Tăriceanu (îl ştiţi, ăla cu taxa şi cu Citroenul, cu motocicleta…da, da, ăla de se juca de-a premierul), nu m-am întânit timp de 9 ore cu Lorin, care avea laptopul la el. Nu-i bai. Miercuri tot reuşim să facem un direct cu Oradea.

Cât despre ceilalţi jurnalişti… Jos pălăria. HDV peste tot, camere mari, echipe de producţie, sunetişti, producători, prezentatori…tot ce vrei. Profesionişti băieţii. Noi sîntem cu două decenii în spatele lor. Plus că peste tot erau puncte pentru presă, cu acces la net şi prize pentru încărcătoare. Presa e respectată dincolo. Adică, aici, în Elveţia şi în Franţa, la noi. 😉

Totuşi, avem o bilă albă. Noi, cei de la TVS. Nu, nu ne-au murit lăudătorii din fan-cluburile de pe forumuri. Doar că e o realitate. TVS Oradea e singura televiziune locală din România prezentă acolo. Iar de la noi din ţară, doar Pro şi NTV şi-au trimis oameni acolo. E, totuşi, ceva. Am scris toate astea într-un document word. Nu de alta, dar aici, în Franţa, nu există RDS 😀 şi internetul merge prost. Pe bune. Mai precis, în seara asta nu merge. Aşa că sper să revină dimineaţă, să postez impresiile pe blog.

P.S. Am discutat seara cu nişte bătrânei simpatici. Soţ şi soţie, aveau o brutărie în Cruseilles şi ne-au dat o pâine uuuuuu tres, tres bonne. Am mâncat-o seara cu pateu. Bun şi ăla, românesc. Şi le plăcea bătrâneilor că o rupeam pe franceză. Notre respect!