Să nu fiu înţeles greşit. Îmi sînt tare dragi copiii. Cei liniştiţi, cei şmecheri, cei blonzi, cei bruneţi, indiferent, vorba cuvântărilor din „epoca de aur” – indiferent de naţionalitate, sex, religie şi, aş zice eu, indiferent de faptul că salută cu „Săru’ mâna!” sau „Ceau!” 😀

Dar, iertare celor ce au altă părere, nu-i pot privi cu tare multă bucurie pe micuţii care se cred – măi, dragă – nişte staruri. În stadiu de protoformare, e adevărat, dar staruri. Fetiţe îmbrăcate cu fustiţe scurte, scurte şi cu ciorapi tip plasă – nu sînt bolnav, dar cred că trebuie să existe şi o decenţă a puştimii -, sau băieţei de 4-6 ani cu tricou mulat la care abia se ţin de microfon, dar vorbesc afectat şi umplu coridorul televiziunii cu propriul eu.

Astfel de minispecimene, viitoare şmecherii ambulante, apar aproape zilnic la emisiunea colegei mele Romana. De altfel o fată ok, cu mult bun simţ, Romana s-a văzut de multe ori pusă faţă în faţă cu – măi, dragă – vedetismul unor copii. Nu toţi sînt aşa şi, mai ales, nu-s ei de vină, zic eu. Părinţii poartă întreaga responsabilitate în transformarea lor din copii obişnuiţi în staruri, unele fără absolut nicio valoare. Multor copii li se spune de către mama sau tata cât de frumos ştiu să cânte sau să stea cu microfonul în mână. Evident, mulţi îşi visează fiicele viitoare Cleopatre Stratan şi le forţează să uite de copilărie şi le umplu viaţa de ruj, fond de ten şi lumini de reflectoare. Clar, sînt şi talente, dar haideţi să le lăsăm ca Dumnezeu să le descopere pe fiecare la vreme sa.

E păcat să le stricăm copilăria. Chiar dacă par desuet, aş prefera să văd copii jucându-se în parcuri, printre tobogane, şi nu în studiouri de televiziune, printre cameramani şi reflectoare. Să-i aud vorbind despre desene animate, nu despre noua linie vestimentară a nu ştiu cui sau despre vreo melodie stupidă, cântată de o semianalfabetă din străinătate.

Că tot e 1 iunie, le-aş dori tuturor copiilor să rămână copii! Să-şi spargă genunchii la fotbal, în faţa blocului, 😀 să se joace de-a hoţii şi vardiştii în parc, să înveţe să nu fie egoişti, să nu uite că şcoala te face să reuşeşti în viaţa, nu şmecheriile şi descurcăreala ieftină. Iar părinţilor le doresc să-şi aducă mereu aminte că au fost şi ei  copii. Şi să-şi lase fii şi fiicele să-şi trăiască în voie copilăria.