Vorba băieţilor de la Radio Zu: „Ştiţi de ce mă întristează când aud că a mai murit unul dintre cântăreţii şi actorii copilăriei şi tinereţii mele? Pentru că simt că îmbătrânesc!”

Poate că sună ciudat ca un tip de 33 de ani să spună asta, dar aşa simt.  Mor pe rând toţi cei care, din ecranul televizorului ori de pe cearşaful alb al cinematografului sau din difuzoarele casetofonului stereo spaţial ori Internaţional, mi-au marcat copilărîa şi adolescenţa. Azi-noapte a murit şi Michael Jackson. La doar 50 de ani…

Nu sînt dintre cei care acum, la moartea lui, îşi dau seama cât de mari fani sînt şi cât „oh, my God” îl iubeau şi, mai ales, îl iubesc acum. Recunosc, mi-a plăcut înainte de ’89, când mai prindeam pe la „Album duminical” 🙂 un „Thriller” sau „Billie Jean„. Pe la începutul anilor ’90 mi-am luat albumul „Dangerous” şi mă minunam ce efecte folosea în „Black and white” şi „Remember the time„.

Concertul din 1992 mi l-am înregistrat cu un microfon naşpa de pe televizor pe casetofonul Internaţional. 😀 Apoi nu m-a mai atras cu nimic. Decât, poate, acel clip – „Scream” –  cu sora lui, Janet. În rest, în jurul lui au fost doar scandaluri.

Mor cei care ne-au marcat generaţia. Mult prea tineri… Şi când ei mor, parcă nu mai contează decât lucrurile bune. „Despre morţi numai de bine„, zice românul.

Şi pe cuvânt de nu, simt că îmbătrânesc.

P.S. Dimineaţă, băieţii de la radio Zu le cereau celor care erau în trafic să aprindă avariile în memoria lui Michael Jackson. Eu am pus avariile. Din tot bulevardul „Decebal” am fost singurul. Dacă sucomba Guţă, pâlpâiau toate şoselele din ţară. România, te ţuc!