Băgatul piciorului şi presa de pe la noi

Dacă am trăi într-o societate mult mai evoluată decât cea în care ne ducem zilele, treaba asta cu presa care poate schimba preşedinţi de state şi poate face dreptate (cazul Watergate e edificator) ar funcţiona cum nu se poate mai bine.

Doar că noi trăim într-o ţară în care degeaba un ministru e prins că a cheltuit aiurea sute de mii de euro din banii statului, că tot nu-şi dă demisia. Se mai întâmplă, e drept, ca atunci când apare în presă cum, în loc să-şi reprezinte ţara, un diplomat îşi prezintă ce are el mai scump (tehnic vorbind, că doar e bărbat, nu? 😉 ) în faţa unei angajate, omul să renunţe la post. Dar dacă nu apărea prin ziare, bărbatul se bucura în continuare 😀 de plăcerile oferite de „vecinuţa de pisti Prut„.

Oricum, dacă am trăi într-o societate ideală, presa nici nu ar mai avea ce să investigheze pentru că, nu-i aşa, până şi politicienii ar fi ideali, iar infractorii ar fi doar subiecte de bancuri.

Hai s-o recunoaştem. De cele mai multe ori, nu întotdeauna, presa nu urmăreşte ceea ce obligă codul deontologic al jurnalistului – informarea corectă şi prezentarea echitabilă a unei ştiri. De multe ori, ziarele şi televiziunile joacă aşa cum le cântă patronii. Se vede clar în marile ţări democratice – observaţi ironia 🙁 – unde trusturile sau organele 😀 de presă au orientări politice sau economice clar stabilite.

Sintagma „interesul poartă fesul” are acolo, dar şi la noi, în România, o aplicabilitate cum nu se poate mai vizibilă. Banul şi dorinţa de a promova sau de a lichida pe cineva dictează.

Nu laud pe cineva anume, dar până acum, la TVS nimeni nu mi-a cerut să joc într-un fel. Ştiri politice nu dăm decât dacă sînt cu adevărat importante (asta am decis-o eu şi îmi asum decizia), presiuni economice nu resimţim (dar nici nu facem publicitate), aşa că ne putem face meseria.

Totuşi, două lucruri nu înţeleg eu:

1. Dacă tot eşti plătit -suplimentar – să-ţi faci treaba, de ce îţi bagi piciorul şi îţi baţi joc de colegi şi de telespectatori?

2. De ce oamenii nu înţeleg că unele cazuri nu interesează televiziunea? Sau nu putem să-i ajutăm din motive obiective. Nu că nu am vrea, ci pentru că nu putem tehnic. Exemplu: un bărbat din Sânmartin m-a tot căutat la redacţie, cu un caz în care zice că a fost bătut fără vină. I-am cerut un număr de telefon, să-l sun, să nu-l pun pe drumuri. N-are telefon. A revenit azi. Eu i-am zis să treacă pe aici. Nu i-am promis că fac material cu el, am zis doar că o să văd dacă o să fie un reporter liber să stea de vorbă cu el. Cum e perioadă de concedii şi cum evenimentele nu aşteaptă, n-a putut nimen i să stea de vorbă cu el. Mi-a zis că revine, că are timp, dar să-i zic exact când. Nu merge cu exactul, mai ales la ştiri, când evenimentele vin de unde nu te aştepţi. N-a mai aşteptat explicaţii: „Nu vreţi să mă ajutaţi, ceva nu-i în regulă!”

Ce să-i mai zic? Cazul lui e important pentru el (doar zicea că va ajunge şi la televiziunile din Bucureşti), îl înţeleg, e interesant într-o oarecare măsură şi pentru noi. Recunosc, făceam un material cu el. Dar când se putea. Că nu „frigea”. Pentru mine primează evenimentele şi ştirile cu impact la oameni – scumpiri, şomaj, chestii sociale şi economice.

Şi sînt convins că mi-a tras o înjurătură când a plecat. Nu e singurul. Dar jurnalul nu-i aparţine doar lui. Şi nici mie. Doar că trebuie făcut, iar eu răspund de ceea ce află oamenii în fiecare seară de la noi.

Şi multe se mai pot zice.

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.