– Îmi spuneţi, vă rog, cât costă produsul ăsta?

– Domnule, am instalat acum nişte cititoare de coduri. Apelaţi la ele! De unde să ştiu eu cât costă?… (şi ar fi continuat pe acelaşi ton, dacă nu mă calmam şi nu plecam liniştit colţul indicat de Muma Pădurii.)

– Dar eu de unde să ştiu? Ce prost pot fi că întreb aşa ceva…

S-a întâmplat vineri, la Praktiker Oradea. E o mo(n)stră de România.

Astăzi, 18 aprilie, e zi de doliu în România. Dacă aş zice că e o decizie oarecum deplasată, mi-ar sări în cap „‘telectualii” care cred că altfel nu ne putem arăta susţinerea faţă de polonezi. Dacă aş fi de acord, nu aş spune adevărul gol-goluţ. Cu riscul de a fi criticat, îmi spun părerea, cât de neimportantă o fi ea: îi simpatizez pe polonezi, îmi imaginez ce pot ei să simtă în clipele în care aproape toată conducerea statului dispare – CIUDAT – zic conspiraţioniştii, ACCIDENTAL – spun anchetatorii oficiali; mă doare când moare un om, indiferent de naţie sau culoarea pielii, într-o împrejurare atât de crudă. E, poate, felul meu de a fi. Alţii nu sînt aşa. Nu-i poţi obliga să ţină doliu după cineva pe care, iertaţi-mă, mulţi dintre noi nici nu am fi ştiut cum îl/îi cheamă dacă nu era această tragedie.

Nu cred că era nevoie să declarăm zi de doliu naţional. E părerea mea, nu oblig pe nimeni să o accepte!

Spunea cineva, într-un comentariu la o ştire de pe Hotnews, că doliul naţional înseamnă că televiziunile îşi vor adapta programul şi nu vor mai da funduri goale, muzică proastă şi alte tâmpenii. Vai, cât se poate înşela!

Mironosiţelor, câţi şi câte dintre voi aţi ţinut doliu după miile de victime din Haiti sau după tânărul moldovean ucis anul trecut pentru că voia libertate? Câţi sau câte aţi trimis mesaje prin care să cereţi să se ţină doliu naţional în România pentru cei ucişi de cutremurul din Marea Caraibelor ori pentru cel ucis de Miliţia din Chişinău? Faptul că nu consider în regulă ziua de doliu naţional de azi nu înseamnă că nu mă îndurerează moartea unui preşedinte.

E o altă mo(n)stră de România.

Acum, la ora când scriu acest post – e aproape 4, am avut mult de lucru azi şi mă bucur sincer că am avut 🙂 – România e acoperită de norul de cenuşă provenit de la vulcanul acela cu nume imposibil din Islanda. Sincer, nu ştiu dacă ne va afecta sau nu sănătatea. Nu m-am simţit mai rău sau mai bine decât în alte zile. Am băut, totuşi, preventiv 😉 , două beri.

Am reţinut trei lucruri despre chestia cu norul de cenuşă vulcanică. Primo, avioanele nu au voie să zboare, în schimb, tehnic vorbind, aeroporturile nu sunt închise (e un lucru pe care îl ştiu de la un specialist). Secundo, premierul Boc zice că dacă erupţia va continua 2 ani, aşa cum a mai fost în trecut, vom ajunge să ne plimbăm cu barca. Cred că e o declaraţie cu îneţeles subliminal, cu trimitere la preşedintele nostru, care ştie  figuri cu catargul şi cu vâslele, ne îndrumă el. 😀 Şi terţo, OTV-ul îl dezbate la greu. Precis că vor descoperi o legătură cu Elodia şi cu Ogică.

Încă o mo(n)stră de România.

În schimb, mi-a plăcut că am văzut nişte senatori dând în gropi, la propriu. Chiar dacă unii ar caracteriza-o drept o acţiune de imagine, plimbarea liberalului Cornel Popa şi a social-democratului Ioan Mang pe drumul dintre Oradea şi Beiuş mi s-a părut o idee excelentă. Trebuie făcut orice să arătăm dezastrul de pe şoselele din Bihor. De aceea şi noi, la TVS, am început „Gropaniada”. Dacă se implică şi parlamentarii, indiferent cum, avem o şansă să atragem atenţia cui trebuie să se apuce de treabă. Iar celor care i-ar ataca pe cei doi senatori le-aş transmite: „Dacă sînt atât de deştepţi, de ce nu s-au gândit alţii la aşa ceva?” Sau pe alţii nu-i interesează să arate măcar că le pasă?

UPDATE OFF-TOPIC: Două fotografii făcute în urmă cu câteva zile, lângă Tinca. Acum, adăpostul e repus la loc. Dar uitaţi ce urmări a avut vântul care a bătut atunci prin zonă. Şi se întâmplă destul de des.