În timp ce nişte indivizi care-şi spun politicieni – ce glumă – au transformat Parlamentul României într-o imensă bătaie de joc, câteva zeci de mineri din Băiţa mor, încet şi de nimeni băgaţi în seamă.

În timp ce politicienii romnâni, indiferent de culoare ar fi – toţi o apă şi-un pământ -, se cred deasupra tuturor şi se simt nişte mici dumnezei, câteva zeci de mineri din Băiţa s-au blocat la 250 de metri sub pământ.

În timp ce politicienii români găsesc că sînt mai deştepţi unii decât alţii dacă se ironizează reciproc şi nu-şi lasă interlocutorii să vorbească, urlând ca bezmeticii, câteva zeci de mineri nu vor să iasă la suprafaţă până nu li se rezolvă situaţia.

„Acasă mă aşteaptă nevasta şi copiii. Cum să mă duc la ei cu mâna goală? Doar eu aduc banii în casă…”

Înfometaţi, disperaţi, cu ochii plânşi – chiar şi acolo jos, sub pământ, bărbaţii ştiu să plângă -, cu gândul doar la familiile care îi aşteaptă acasă, minerii din Băiţa încearcă să-şi obţină banii pentru care AU MUNCIT. De mai bine de 4 luni protestează, dar statul român, ăla care se bate cu pumnul în piept că-şi protejează cetăţenii, nu dă doi bani pe ei. Pe româneşte, îl doare în cur de ei.

„Mina e a unor suedezi, să le dea ăia bani.”

Dar cu taxele şi impozitele plătite de mineri, cum rămâne? Cum rămâne cu alocaţiile pentru copii, pe care poştaşul nu le-a adus în Băiţa, după ce, zice-se, i s-a transmis că nu mai sînt bani?

Ce ţară îşi bate joc în felul ăsta de propriii cetăţeni, cei din interiorul graniţelor? Îmi imaginez că dacă te-ai nimerit să fii în străinătate, nici naiba de la ambasade ori consulate nu te bagă în seamă!

Politicienii preferă să se lupte între ei, să folosească populaţia ca argument doar când e în interesul lor. În rest, nu existăm! Clar!

De fapt, ei sînt oglinda noastră. Nu ştim să alegem grâul de neghină şi punem botul la toate promisiunile lor, pe care ştim că nu le vor îndeplini NICIODATĂ. Se scuipă, se îmbrâncesc, se înjură, mint? Să nu ne mirăm. Noi i-am ales: după chipul şi asemănarea noastră!

Mă doare să scriu asta, dar ştiu că e ceea ce simt. Însă, dincolo de asta, rămân cei care se sting încet. Lăsaţi să moară de un stat nepăsător.

„Mie dacă-mi taie din pensie 15%, îmi taie banii de pâine pe o lună.” O spune o bătrână de 83 de ani dintr-un sat din Bihor, „beneficiara” unei imense pensii de 350 de lei. Ca ea, sînt, poate, sute de mii în România.