Într-o seară, un păianjen se legăna… pe pânza lui, evident. 😀 De fapt, nu cred că se legăna, ci încerca să se încălzească la ultimele raze înainte de apusul dintr-o seară de sfârşit de august. Nu pot să bag mâna în foc, că n-a vrut să spună, 😉 dar bănuiesc că simţea apropierea toamnei. Şi asta ar duce inevitabil cu gândul la iarnă şi, brrrr…. un păianjen s-ar opri cam pe aici cu imaginaţia.

Şi-a întins pânză într-un colţ al anexelor, lângă grădină. Din când în când, o pală de vânt purta spre el mirosul de iarbă proaspăt cosită şi îl mai trezea din amorţire. Dacă ar fi putut, cred că ar fi privit soarele: era sângeriu şi plăcut, la o palmă de linia orizontului. Dar cred că era mai preocupat să se încălzească ori să prindă o pradă pentru noaptea ce urma.

Cine poate să ştie ce voia să facă un păianjen, într-o seară de august, la asfinţit, cu o adiere de toamnă din spate? 😀