1. Echilibrul – aceasta ar trebui să fie una dintre calitățile jurnaliștilor. O spun în cunoștință de cauză, pentru că l-am căutat mereu și am încercat, oriunde am lucrat, să-l asigur. Am făcut cu nervii – știu, sună urât, dar mi s-a întâmplat – când unii ”deștepți” mi-au cerut să fac un lucru împotriva convingerilor mele, a lucrurilor reale pe care le știam. Și atunci mi-am făcut meseria corect, vertical și ECHILIBRAT, chiar dacă alții au dat alt sens vorbelor și informațiilor pe care le-am trimis. Dar ce au făcut azi cei de la Realitatea TV e penibil. Au pornit de la declarația unui protoiereu din Focșani, locul unde a fost ucis un preot, care spunea că E POSIBIL ca atacatorul să fi fost un sectant. Ce a urmat? Pe burtieră a apărut scris, fără ghilimele sau citarea sursei, că ucigașul ESTE un sectant. Deci, Realitatea era sigură, deși omul care a susținut asta a spus clar că e o bănuială. Jenant, doar de dragul audienței…
În plus, de unde știau asta?
2. După una rece, acum una caldă – mă refer la o realizare a presei. Devenită reper pentru 99,99% dintre jurnaliști – de multe ori mi s-a întâmplat să propun o știre și să-mi fie refuzată inițial, dar acceptată după ce a apărut ulterior acolo – agenția Mediafax a făcut un reportaj extraordinar despre drama unei familii. Șase copii care își așteaptă înca mama, ucisă în fața lor într-un accident. JOS PĂLĂRIA!
3. Am urmărit din când în când războiul pe aurul de la Roșia Montană. Nu țin partea nimănui. Știu că oamenii trebuie să trăiască, dar și să respecte natura. Mai știu vorba cântecului: ”Munții noștri aur poartă/ noi cerșim din poartă-n poartă”. Dar mai știu că următorul clip m-a emoționat terbil. A fost realizat de niște români deștepți, iar mie îmi plac la nebunie românii deștepți. Iar Maia Morgenstern e genială!
[tube] http://www.youtube.com/watch?v=22O9J8PRK-Y [/tube]