Unii ar spune că abia acum exist ca om modern – de parcă înainte de asta fugeam desculț, cu ciomagu’ în mână pe străzile Oradei. Alții ar fi de părere că m-a luat valul și până la urmă m-am lăsat integrat în absolutul rețelelor de socializare.

Adevărul e că am ajuns pe ”Cartea fețelor” și pe motorul de căutare cu plus în coadă doar după îndelungi deliberări, care au durat ani la rând. Ce să-i faci, sînt ardelean și mă mișc așe, lent, numa’ după ce cujet un pic, un pic mai mult. 😉 Dar, vorba înțeleptului, care-i sigur tot din zona asta de țară, mai bine mai târziu decât niciodată.

Am ales să fac pasul ăsta – esențial, nu-i așa?, pentru destinul meu – cu un singur scop: să promovez cât mai bine blogul subsemnatului. M-am documentat temeinic, ca orice jurnalist care se respectă, am citit tone întregi de explicații pe internet și am ascultat păreri peste păreri și am ajuns la concluzia că dacă vrei să-ți faci cunoscut un produs, mai ales unul media, e musai să ai cont pe o rețea de socializare.

E adevărat, și până acum existam pe twitter ori pe youtube. Dar parcă nu era suficient într-o lume în care dacă nu te dai pe facebook ești privit ca un luzăr ori nu ești privit deloc. Așa că am făcut zilele trecute o jumătate de pas prin intrarea pe google plus, după care în seara asta m-am născut pe Facebook, frate!

Evident că am observat că plusul gugălului e sub like-ul feisbuchist. 🙂 Am realizat și că vinerea noaptea oamenii nu dorm și stau pe net – nu de alta, dar în mai puțin de o oră mi-am făcut peste 20 de prieteni (cât nu știam că am nici în realitate). Adevărul e că te prinde socializarea asta, dar mi-am propus să fac din cele două noi conturi doar mijloace de promovare a blogului adilabos.ro. Dacă și cu cine voi discuta în rest, îmi rezerv dreptul de a decide doar eu. Că așa mi se pare corect.

Pe lângă asta, îmi place lumea reală, unde vreau să-mi petrec viața. Cea virtuală are rolul ei și sper că nu va ajunge să mă acapareze într-atât încât să vorbesc în preskurtări șmkere ori când zâmbesc să arat așa 😀

Așa că vă invit să mă urmăriți aici, pe blog, unde prestez de 6 ani și unde spun întotdeauna ce gândesc. Iar dacă aveți păreri, nu ezitați și transmiteți-mi-le pe mail sau prin comentarii. Sigur le citesc pe toate, indiferent că mă laudă ori mă trimit înapoi în timp.