… dar am câştigat un ajutor imens, noi, românii, în faţa Bunului Dumnezeu!

părintele Iustin Pârvu – 1919-2013

Nu obişnuiesc să-mi expun public credinţa şi trăirile mele religioase. Toate ţin de intimitatea mea, pentru că mă ghidez după principiul că nu trebuie să fac paradă de iubirea mea faţă de Dumnezeu ca să mă intitulez credincios creştin.

Acum fac însă o mică excepţie, ca să plec capul în faţa unui OM, pe care Divinitatea a ales să-i acorde odihna după o viaţă pe care a petrecut-o iubindu-i pe oameni şi încercând să-i îndrepte pe calea dreaptă a credinţei. Părintele Iustin Pârvu a plecat fără trâmbiţele lumeşti ale tabloidelor şi fără să ţină primele ştiri ale jurnalelor tv, dar a lăsat în urmă milioane de români care i-au căutat cuvântul şi mii, poate sute de mii care i-au cerut un sfat, care au vrut să-l vadă şi i-au trecut pragul chiliei.

Printre ei m-am numărat şi eu, cu ani şi ani în urmă, când, mulţumită unui călugăr pe care continui să-l admir – părintele Eftimie Mitra -, am ajuns la mănăstirea Petru Vodă, căminul părintelui Pârvu. Am stat faţă în faţă cu acest om sfânt al credinţei şi am primit sfaturi. Pe unul l-am respectat şi azi sînt fericit. Pe al doilea încă nu, dar nu e târziu.

Cine vrea să citească mai multe despre părintele Iustin Pârvu poate face o simplă căutare pe internet sau să intre pe saitul ASTRADROM. Mie mi-au rămas în minte cuvintele părintelui, spuse pe patul de suferinţă, cu puţin timp înainte să moară:

„Poporul român … pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată”.