Lalalalalala, puiule de om…

Mi-am adus aminte că a fost odată ca niciodată – vorba povestitorului – când nu ştiam să fredonez decât atât. Să tot fie vreo 30 şi ceva de ani de atunci. Număram pomii de pe marginea drumului, plângeam după maşinuţe, modelam plastelină şi cântam – e un fel de-a spune – ce îmi trecea prin cap. 😀 Eram doar un copil şi nu priveam în jos. „Lalalalalala„…

[tube] https://www.youtube.com/watch?v=iJGlRdDKRzQ [/tube]

 

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.