La mulţi ani, celor mici – cei mai frumoşi din lumea asta – şi la mulţi ani, copilului din noi, care nu vrea să ne părăsească nici când maturitatea ne revendică autoritar! Nu avem cum să ignorăm acea parte din suflet care se mai joacă şi încă visează la lipsa de griji a copilăriei.

foto: babygogoshel.blogspot.com

Primele amintiri despre 1 iunie – care se sărbătorea, paradoxal 😉 pentru noile generaţii, chiar şi pe vremea mea – aşadar, primele amintiri despre 1 iunie sînt legate de desenele de asfalt pe care le executam noi, copiii, pe trotuarele de lângă parcul din centrul Beiuşului, dar şi concursurile de biţe (biciclete – nota bloggerului), marea atracţie a acelei zile. Ne înarmam din timp cu bucăţi de cretă, pe care le luam de la şcoală şi cu care ne umpleam buzunarele – spre disperarea mamelor. În după-amiaza de 1 iunie, ne duceam la faţa locului şi executam tot felul de ciudăţenii, dintre care erau alese şi premiate (pe criterii pe care nu le-am descifrat niciodată) cele mai artistice.

Acolo eram şi eu artist, dar nu am câştigat decât o diplomă de participare. Poate de aceea mai târziu am urmat un liceu cu profil real. În schimb, deşi făceam parte dintr-o gaşcă de biciclişti 😀 care controla cartierul Cazărmii şi mă lăudam că pot conduce „ţoagla” fără să pun mâinile pe ghidon, nu m-am înscris niciodată la concursul de biciclete. Probabil că nu suportam ideea înfrângerii şi preferam să rămân cu ideea că sînt imbatabil… fără să concurez.

Sînt amintiri frumoase, care îmi revin de fiecare dată când îi văd pe copiii timpurilor moderne jucându-se prin parcuri sau alergând printre tobogane şi balansoare.