Masterchef, oameni simpli şi orice altceva în afara mâncărurilor obişnuite

Aida a meritat să devină „Masterchef” – sincer, a fost cea mai serioasă şi a muncit pe brânci pentru titlul ăsta, Nicuşor a fost cel mai simpatic, iar conjudeţeanul meu – Alex – e un lider adevărat, care va reuşi cu siguranţă în viaţă. Aşa am văzut eu confruntarea din finala concursului de gătit al Pro-ului.

Restul Masterchef-ului a fost numai despre mâncare. Prea puţin am fost atent la numele concurenţilor – ca dovadă că nu am reţinut decât câteva. În schimb, am stat cu ochii pe farfurii şi cuptoare şi cu urechile pe reţete şi idei. 🙂 Nu de alta, dar a fost mai mult decât interesant să vezi cum imaginaţia unor oameni simpli transformă nişte preparate sau condimente în minunăţii de-ţi lasă gura apă. La propriu! 😉

Ăsta e de fapt magnetul unui astfel de concurs: să vezi cum persoane care nu sînt experte într-un domeniu, ci pur şi simplu le place să gătească, ajung să se ridice foarte aproape de nivelul unui chef şi să facă orice în afara mâncărurilor obişnuite. Asta dovedeşte că pasiunea şi voinţa te pot duce acolo unde vrei şi asta e o lecţie de viaţă care place.

Am privit Masterchef-ul din unghiul unui gurmand. Nu mâncău, cum ar traduce neavizaţii – deşi sînt absolvent al academiei de cartofi prăjiţi şi pâine unsă din căminul de studenţi din Sânmartin 😀 -, ci amator de mâncare bună, bine gătită. Mi-e martor Neia mea, cheful din bucătăria noastră de acasă, cea care face adevărate vrăji cu tot ce ţine de ostoirea poftelor papilelor gustative şi ale stomacului. Recunosc că îmi place mai mult să apreciez rezultatul muncii în bucătărie, decât să mă agit printre oale, condimente şi aburi. Cred că această „calitate” a mea m-a ţinut în faţa televizorului, la concursul Pro-ului. Care, apropo, cred că are o superechipă care îi alege pe concurenţi, pentru că au ştiut să îmbine excelent calităţile şi defectele participanţilor, ca să creeze un produs atractiv. Exact ca nişte chefi! 🙂

Concluzie: cred că acest tip de concursuri culinare ar trebui să le arate românilor că pot mânca nu doar bine, ci şi frumos. Evident, în măsura în care îi permite buzunarul.

 

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.