Ştiu, ştiu. Iarna nu-i ca vara, dar, câteodată, când e vară, e ca toamna. Ca în exemplul foto de mai jos.

Câteodată mi-e ciudă că nu am un aparat foto mai performant – dar va veni vremea! – ca să surprind minunăţiile pe care ţi le oferă o dimineaţă, înainte de crăpatul zorilor, pe lună plină. Absolut superb, vă asigur!

Nu mi-e ciudă, dar îmi pare rău, în schimb, că tehnologia nu a ajuns atât de departe încât o fotografie să transmită FIZIC privitorului temperatura de afară ori mirosul de fân lăsat pe câmp la uscat. Şi, mai ales, temperatura. Nu aia de peste 30 de grade. Nu, nu! Ci valorile mai… „răcoroase„. Pentru că atunci ar simţi privitorii ce am ssssimţţţţţit şi euuuuuu azi di-di-di-dimineaţţţţţă, când am ieşit în curtea de la ţară, puţin după ora 4. Am privit luna de pe cer, am verificat senzorul de temperatură al maşinii şi am crezut că a venit toamna. 🙂

Sincer, la astfel de temperaturi eu mă simt ca eschimosul la Cercul Polar. 😀 Pot să dorm liniştit noaptea, uneori învelit doar cu o pătură subţire. Iar seara, spre mirarea Neiei mele, sînt singurul care stă pe terasă fără tricou. Şi mai şi transpir câteodată! 😀 😀

Adevărul e că astfel de temperaturi, în dricul verii -vorba mamei -, nu am mai simţit demult. Nici n-ar trebui să mă plâng, pentru că am văzut prognoza meteo. Aşa am aflat că zilele următoare temperatura de mai sus o vom întâlni cel mult în adâncul Cetăţilor Ponorului sau la Gheţarul de la Scărişoara. 😉