Ni se întâmplă rar – cam o dată, de două ori pe an – să mergem la o plimbare prin Băile Felix. Momentul ales e când mama vine la tratament în staţiune. Atunci o luăm să stăm la o poveste la vreo terasă. Alteori, îmi iau jumătatea şi pur şi simplu ne plimbăm prin Băi.

Vrem să mai ieşim din oraş, să scăpăm de aglomeraţie, să tragem în piept aer curat. Pe scurt, să ne bucurăm de natură. Aşa cum am vrut să facem şi la începutul săptămânii ăsteia.

Am mers până acolo pe un drum de ţară, E60, o glumă proastă pe care n-am gustat-o.

În staţiune am dat de prima problemă: locurile de parcare. Pe lângă faptul că sînt puţine, sînt ocupate de maşinile deţinătorilor micilor afaceri şi ai tarabelor din zonă. Plus că mai vine un autobuz care blochează din start două locuri ori un şofer tembel parchează în aşa fel încât nu ai cum să te strecori şi tu, nervosul care cauţi degeaba un petic de parcare. Şi pentru asta ţi se cer 2 lei pe oră, la fel ca în Oradea, cu care Băile nu au cum să se compare la capitolul ăsta. Şi atunci nu te miri că mulţi găsesc soluţia, cam riscantă, să parcheze jumătate pe trotuar, jumătate pe şosea, chiar în dreptul semnului de „Oprire interzisă„.

Zona comercială…

…locul unde sînt concentrate în stilul grămadă terase, bodegi, tarabe şi magazine, este „parfumată” de mirosul de plăcinte şi langoş. Apropo, în Băile Felix se mănâncă unul dintre cele mai bune langoşuri pe care le-am degustat. E făcut la o bodegă la şosea, chiar în faţa unui magazin universal. Merită – 3 lei costă unul cu brânză, smântână şi – ioiiiii – usturoi. 😉

În schimb, trebuie să fii atent la meniurile teraso-baro-restaurantelor din zonă. Am făcut greşeala să ne aşezăm la ultimul spre hotelul Internaţional, pe o terasă turnată deasupra pârâului din zonă. O fi fost de bun simţ ospătarul, dar asta nu ne-a îndulcit costiţele complet ratate pe care mi le-a adus şi focacia făcută dintr-un blat de pizza, luat din magazin, pe care a primit-o Neia mea. Doar apa minerală ce a fost bună. Ne-am promis că data viitoare încercăm oferta de la „Rustic„, terasa vecină, care avea o ofertă interesantă pentru o cină decentă.

Nu ne-am putut abţine să nu observăm gunoaiele aruncate în spatele unor magazine, preţurile cam pipărate din magazine, cele ale fructelor, relativ egale cu valorile din pieţele Oradei, ori celebrele „împinge tava„, care oferă o masă cât de cât la un preţ de film la mall. Şi să nu uit de slipii chinezeşti, şlapii chinezeşti, tricourile chinezeşti, maşinuţele chinezeşti pe care le găseşti pe tarabele din piaţă. 🙂

Nu am fotografiat toate astea.

Te saturi să ţi le aminteşti, nu mai ai nevoie să le imortalizezi şi să le păstrezi în colecţia de vacanţă.

În schimb, am fotografiat nuferii din lacul termal, frumoşi ca întotdeauna.

Păcat, din punctul meu de vedere, că la terasa din apropiere behăia în boxe un manelist fără talent.

Pădurea a rămas la fel de frumoasă, iar aerul plin de oxigen te îndeamnă să-ţi laşi iar aparatul în maşină şi să te bucuri pur şi simplu de natură. La fel cum te îmbie şi apa termală, care ţinea în ştranduri zeci de oameni chiar şi pe la 7-8 seara. Unii veniţi tare de departe. Am dovada! 😉

Pe scurt, Băile Felix nu se pot compara cu Aspenul, dar vorbim o staţiune populară, tipic românească. Aici convieţuiesc hoteluri din alte vremuri cu pensiuni moderne. Aici serviciile mai au mult până să se ridice la modelul civilizat pe care l-am descoperit în Occident sau chiar la vecinii unguri.

Eu sînt patriot local şi îmi plac Băile, mai ales că pot ajunge acolo de câte ori vreau. Dar aş fi curios să văd ce zice vreun turist care a venit de la sute de kilometri şi a dat banul pentru o săptămână de concediu în cea mai mare staţiune termală din ţară.

P.S. Băile 1 Mai mi s-au părut mereu mult mai îngrijite, mai aerisite şi mai plăcute.