Dacă, peste ani şi ani, ar trebui să pomenesc despre vara asta, aş începe cu „a fost odată ca-n copilărie„. 🙂

Nici nu mai ştiu când au început verile caniculare, când soarele era atât de puternic încât ardea pământul şi, o dată cu el, toate roadele lui. Mai ţine minte, că nu-s atât de bătrân, că erau ani când 30 de grade era o temperatură extrem de rar de atins. Şi dacă, totuşi, se întâmpla, se chema că arşiţa a atins nivelul maxim. 🙂

Erau anii copilăriei, când vara era vară – cu zile în care nu transpirai litri întregi şi nopţi în care puteai să dormi, cu ploi destul de dese încât să nu moară toate plantele din grădini -, iar iarna era iarnă – cu cazemate din zăpadă, cu tuneluri făcute prin stratul gros de nea de pe stradă, cu ţurţuri mari cât mâna la streaşină şi cu Moşul care venea numai cu sania, că avea munţi de zăpadă la dispoziţie. 🙂

Au urmat mulţi ani, după cei ai copilăriei, când vremea parcă s-a tâmpit.

Acum, însă, avem o vară ca-n copilărie. Puţine au fost zilele în care soarele s-a enervat şi ne-a trimis peste 30 de grade. În schimb, am avut parte de multe perioade cu maximum 27-28 de grade, au fost ploi care au ţinut în viaţă toată verdeaţa , a fost un vânt care ne-a ferit de căldură. Aşa că nu e de mirare că s-au făcut toate cum nu s-au făcut demult. În grădina din sat castraveţii se lasă număraţi cu zecile, roşiile, deşi încă verzi, sunt mari cât pumnul şi anunţă o recoltă bogată (i-am mai udat eu cu Neia şi cu Buni), iar lucerna poate fi tăiată deja a treia oară. Ce să mai zic de vişine (mama a făcut un sirop…) şi cireşe, poate cele mai mari, zemoase şi mai bune din anii ’90 încoace.

Dar indiciul cel mai bun că avem o vară, vară, sunt prunii. Peste tot unde mă uit, sînt atât de încărcaţi, încât crengile se rup sub greutatea fructelor. Oamenii – deci şi eu 😀 – au fost nevoiţi să le sprijine cu pari, iar situaţia este aceeaşi şi în cazul merilor. Şi asta e peste tot, indiferent de locul din judeţ unde te duci.

S-au făcut toate ca niciodată.

„De 60 de ani sînt aici şi nu am văzut prunii atât de plini„, zice o vecină din sat. Unii nu au rezistat unui vânt mai puternic şi au renunţat să mai stea în picioare.

S-au făcut şi bucatele, cum le spun oamenii din sat. Un vecin îmi arăta recolta de grâu, care e aşa cum şi-a dorit demult. Nu a băgat mulţi bani, dar a scos saci mulţi cu grâu. Iar pe câmp au fost adunaţi baloţi imenşi de paie, numai buni de fotografiat. 😉

Aşa cum nu m-am abţinut să trag maşina la marginea drumului şi să cobor prin iarbă ca să mă delectez cu imaginea lanurilor de floarea soarelui.

Nu-s un individ exagerat de idealist.

Dar nu pot să nu spun tuturor ce vară frumoasă avem! De fapt, sînt convins că a observat toată lumea.

La fel cum sînt convins că vom avea şi o iarnă, iarnă. Nu de alta, dar ne-am luat lemne, care deja se uscă, tăiate, la soare, aşteptând să lase căldura din ele să ne înconjoare la iarnă, când vom sta la gura sobei, uitându-ne pe geam la zăpezile Crăciunului.

Ca-n copilărie – nu-i aşa, Neia mea? 🙂