Youtube, deci exist: SMURD Oradea, acum 10 ani

Ca reporter pe eveniment, am avut de-a face cu oameni şi instituţii implicaţi în salvarea victimelor unui accidente, în cercetarea infracţiunilor ori în asigurarea ordinii publice. Pe mulţi i-am cunoscut îndeaproape, iar cu unii am rămas amici buni şi schimbăm impresii chiar şi azi, la câţiva ani buni după ce am părăsit terenul şi am devenit birou-crat. 🙂

Pe lângă oameni din Poliţie, Jandarmerie ori din Poliţia de Frontieră, cel mai apropiat am fost de salvatorii de la SMURD. Cu medicii şi cu asistenţii de acolo eram aproape colegi – forţez puţin alăturarea – pentru că aproape că nu era operaţiune de salvarea la care să nu ne întâlnim. Am considerat că merită tot sprijinul nostru, al presei, pentru altruismul lor, pentru implicare şi pentru că de multe ori lucrau pe bani puţini, cu dotări pe care singuri şi le-au cumpărat.

Am găsit în arhiva personală o filmare de acum 10 ani, când smurdiştii le demonstrau orădenilor ce ştiu să facă. Au simulat un accident de circulaţie, au acordat primul ajutor victimelor, au descarcerat şoferul maşinii, au stins focul şi au intrat în apă să salveze un om ce stătea să se înece.

S-au îmbulzit toţi jurnaliştii – Şerban Carţiş era la Pro atunci şi s-a cam băgat în vreo două cadre ale colegului meu cameraman de la Antenă – şi curioşii să vadă ce făceau salvatorii. Pe atunci, smurdiştii aveau ambulanţe vechi, primite ca donaţii – am văzut în imagini, că nu mai ţineam minte, un Mercedes şi un Volvo. Doar echipa de descarcerare primise de la minister o dubă modernă, dotată cu tot ce era nevoie. Iar dintre cei de acolo l-am recunoscut pe doctorul Szabo, omul care nu ne refuza niciodată o declaraţie, chiar dacă era rupt de obosit după o intervenţie.

Poate că oamenilor strânşi la simulare li s-a părut interesant. Pe teren, în cazuri reale, eu am fost martor al luptei – de multe ori inegale – dată de salvatori cu moartea. Le-am văzut agitaţia, transpiraţia, încruntarea şi concentrarea. Dar le-am văzut şi lacrimile, când moartea era mai puternică, şi zâmbetele, când reuşeau să facă viaţa să triumfe. Pentru asta, vor avea mereu respectul meu.

P.S. Nu aş vrea ca această postare să fie interpretată ca o ridicare a SMURD-ului în faţa Ambulanţei. Cunosc oameni extraordinari în ambele servicii, care pun suflet în ceea ce fac şi pe care îi cunosc şi îi admir. Se ştiu ei bine. Spun doar că viaţa şi meseria au făcut ca pe salvatorii de la SMURD să-i cunosc mai bine.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.