Ploaie de vară

Îmi place când plouă! Suport de un infinit de ori mai bine răcoarea ploii, decât căldura. Plus că aerul se curăţă după o rafală de apă căzută din cer şi parcă e şi mai uşor să respiri. 😉 Cred că oi avea ceva strămoşi prin Albion, unde plouă întruna.

E adevărat, nu urăsc soarele. Din contră, avem o relaţie civilizată, cu condiţia să nu depăşească nişte limite. Mai ales pe cea de 30 de grade. 😀

Revin la ideea cu ploaia. Am avut parte azi, în sat, de una de vară, aşa cum scrie la manual: intensă, rapidă şi răcoritoare. Au fost ceva tentative de grindină, dar au rămas doar la acel stadiu. Pe lângă mine, cred că s-a bucurat toată natura, care avea nevoie de duşul ăsta. Mai puţin vacile care veneau de la păscut taman când ploua mai tare şi un tractorist, care a oprit vehiculul pe marginea drumului şi s-a ghemuit în spatele cabinei fără portieră.

Ploaie de vară şi ciurda la Girişu Negru

Nu m-am putut abţine şi am fugit printre stropi ca să iau din maşină Nikonul meu – săpunieră, dar folositoare – cu care am filmat câteva cadre, pe care, în lipsa unui program de editare instalat pe laptop, le-am editat pe internet. Nu de alta, dar nu puteam rata râul care curgea pe stradă şi şanţurile umplute cu apă prin care m-am avântat exact ca un copil. 🙂

Nu a fost o inundaţie biblică, dar a spălat bine de tot micul nostru sat de câmpie.

1 Comment

  1. La Iasi, chiar si in zone circulate, importante, erai nevoit sa te descalti si sa-ti sufleci pantalonii pana dupa genunchi.. cea mai frumoasa distractie pentru copii !

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.