Pe lângă faptul că le provoacă suferinţe – fizice, emoţionale sau materiale – celor implicaţi, un accident îi pune pe ceilalţi şoferi în faţa unui test de răbdare şi bun simţ.
Marţi, accident în Nufărul. S-au ciocnit doi. O tamponare tipică, ar spune poliţiştii, care, la fel ca şi jurnaliştii, tratează cu o oarecare distanţă astfel de evenimente. În spatele actorilor, coloane lungi de maşini. Cei mai mulţi şoferi stau liniştiţi şi încearcă să se încadreze în aşa fel încât să poată trece toată lumea.
În schimb, mai apar grăbiţii şi nervoşii, care întorc cu fluierături pe linia continuă şi bagă viteză pe senul opus, ofuscaţi că au fost puşi să aştepte. Alţii înjură în barbă şi, bătând ritmic cu degetele în volan, nu lasă pe nimeni să se bage în faţa lor. Mai sînt cei care accelerează numai ca să îl convingă pe cel din faţă să se mişte mai repede, chiar dacă omul nu are unde să se deplaseze.
Noroc că e o simplă tamponare şi coloana formată pe mai bine de un kilometru dispare în mai puţin de un sfert de oră. Rămân în urmă bucăţi de sticlă şi şoferii implicaţi, care fac deja calcule legate de costul reparaţiilor.