Staţia cu gunoaie

În faţa casei din sat se ridică mândră o staţie de autobuz. Mă rog, era mândră odată. Acum e bătaia de joc a nesimţiţilor şi ignorată complet de autorităţi. Ştiu ce spun. O cunosc de mai bine de 4 ani; îmi amintesc cum arăta atunci şi văd în ce hal e acum.

Construită din plastic şi fier, destinaţia ei e, logic, aceea de a-i ţine uscaţi pe cei care aşteaptă autobuzul care vine dinspre Tinca. Nu-i poate încălzi pe timpul iernii şi nici nu-i păzeşte pe călători de vântul care bate prin găurile create de pumnii gingaşi ai băieţlor care sînt tari doar în faţa unei banale plăci de plastic. Ocazional, construcţia serveşte drept dormitor unui conaţional care îşi termină distracţia de week-end de la bar cu un concert de sforăituri pe banca din staţie. O fi visând frumos, nu de alta, dar la trezire aud câteodată nişte înjurături, semn că întoarcerea la lumea reală îi provoacă nemulţumiri existenţiale. 🙂

Vara, staţia devine loc de refugiu al tineretului din sat. De fapt, al unei părţi a acestuia. Sînt cei care îşi trăiesc finalul de zi, începutul de noapte şi, uneori, chiar, jumătatea de noapte, fumând, spargând bomboane, de alea agricole, şi povestind de mama focului acte de eroism, terminate invariabil cu o trimitere la origine sau spre falnicile, în opinia lor, organe de reproducere.

Nu mă deranjează că râd, că se distrează ori că îşi dau întâlnire în staţia din faţa casei socrilor. Mă deranjează limbajul, dar aici am observat că se mai calmează dacă trece vreun matur 🙂 pe lângă ei. În schimb, mă enervează la culme atitudinea lor de rahat, ca şi gunoiul pe care îl lasă în urma lor. Seminţe, munţi de seminţe, pachete de ţigări – doar babacii au bani să-i sponsorizeze pentru că nu cred că ei au intrat în câmpul muncii – şi 3-4-5 doze de energizant, semn că moleşeala cauzată de frecatul mentei de peste zi trebuie alungată cu o doză de chimicale împachetată în aluminiu.

staţie cu gunoaie

staţie cu gunoaie2 staţie cu gunoaie1

Am înţeles o dată, a doua oară am ezitat să mă duc să-i educ, dar a treia oară când îi prind nu mai scapă. Chiar dacă am apucat să curăţ săptămânal după ei, nu am de gând să le devin gunoier oficial. O să le pun şi o mătură în staţie, cu instrucţiuni de folosire în caz că nu ştiu că poate fi folosită şi în alte scopuri decât imitarea unui chitarist sau a unei vrăjitoare. Le fac cadou şi o găleată de gunoi, că ştiu că de produs deşeuri produc, dar măcar să le adune într-un loc.

Iar dacă nu înţeleg, am gura mare şi statură impresionantă. Deci ştiu să privesc de sus şi să încep frazele cu „Bă, nesimţiţilor!” Iar cu felul „îndoit” 🙂 în care arată staţia se poate rezolva printr-o audienţă la edili.

Păcat de zonă, că-i frumoasă şi locuită de oameni faini. Numai că „elemente antisociale” de genul ăsta cam strică peisajul.

 

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.