Am văzut cum se face în alte țări o lucrare în spațiul public. Zona e izolată de parcă ar fi o amenințare cu bombă, sînt instalate panouri de avertizare și, mai ales, oamenii sînt îndrumați pe variante ocolitoare, care, apropo, nu sînt pline de noroi și de bălți.

Nu-i laud, remarc civilizația și respectul pe care îl poartă unii altora.

La noi, situația e COMPLET diferită. Par egzamplu, cât s-a lucrat – recent – la înlocuirea unor conducte la intrarea în pasajul Vulturul Negru, zona a fost inundată de noroi. Bucățile de pavaj au fost puse după un algoritm pe care mintea mea de absolvent de mate-fizică încă nu l-a ghicit. Iar betonul are o suprafață a lui, stabilită după aceleași reguli ca în cazul pavajului.

Lucrarea s-a făcut printre trecători, care nu prea știau pe unde să-i ocolească pe muncitori. Semnalizarea – ce glumă! Într-un caz lucrătorii s-au descurcat cum au putut și au folosit o masă luată de pe o terasă din apropiere ca să acopere o gură de canal în care urmau să coboare apoi pentru reparații, presupun.

Știu că românul se descurcă așa cum poate ca să facă un lucru.

E important să fie făcut, sînt de acord, dar contează și cum îl faci. „Las’ că merge și așa” e o vorbă după care ne ghidăm de prea mult timp.

Fără organizare, disciplină, respect față de noi și față de ceilalți vom continua să ne uităm cu jind la cei care aplică demult lecția asta și pe care – în visele noastre frumoase – vrem să-i ajungem.