E dificil să fii pieton în vreme de ploaie prin Oradea. Rişti oricând şi cam oriunde să fii victima unor dușuri cu apă murdară. Asta ca să te trezeşti, în cazul în care umbli somnoros pe stradă, ori să te uiţi „bă, fraiere!” pe unde mergi. Adică, ai ghinionul să fii prea aproape de marginea trotuarului, în loc să te retragi discret, în marginea ailaltă, ca să nu te expui apei împroşcate de roţile maşinilor.

Că maşina stropeşte, nu… Ai înţeles?! Asta ca să stabilim exact cum funcţionează legile fizicii şi ale circulaţiei prin municipiu, da?

Naiba ştie cum au fost asfaltate drumurile prin oraş, dar nu este unul să nu aibă celebrele denivelări în care se adună apa, invariabil aruncată spre pietoni de vreun şofer neatent sau nesimţit. Zic nesimţit, că altfel nu am cum să-i numesc pe ăia care, deşi observă că situaţia-i sub apă, accelerează la semafor să prindă „galbenul” şi să treacă iute-iute. Cu preţul a câţiva pietoni muraţi.

Sau poate joacă un fel de Candy Crush Saga cu pietoni şi nu ştiu eu.

Am păţit luni două faze, ca pieton şi ca şofer.

Ca pieton, pe podul din centru m-am tras cât mai aproape de balustradă ca să evit niște dușuri ”oferite” de unii şoferi. Nu m-au nimerit cu jetul de apă, dar alţii n-au fost atât de norocoşi. Mai ales după ce câţiva şmecheri au trecut cu viteză prin băltoacele de lângă semaforul din capătul podului, spre Vulturul Negru.

Ca şofer, am stat o vreme în spatele unui Citroen Jumper pe strada Ady Endre – localnicii ştiu că e o stradă îngustă, cu bălţi pe margini la fiecare ploaie. Ei bine, nu a fost casă de pe margine să nu fie stropită de băiatul de la volanul utilitarei. Nici vorbă să încetinească, aşa cum făceau toate maşinile din spatele lui. A reuşit să bată recordul şi nu a ratat niciun zid. Noroc că nu a trecut vreun pieton prin zonă. 🙁

Paranteză. Aş exagera dacă aş spune că toţi şoferii şi-au propus să-i stropească pe pietoni. Cei mai mulţi încetinesc când dau de o băltoacă ori o ocolesc. Bunul simţ mai există. Doar că sînt „poame” care ne strică obrazul speciei.

Băltoace nu au fost numai pe şosele, ci şi la intrarea în pasajul Vulturul Negru. Sub şi lângă schele se formează de-o vreme încoace, la fiecare banală precipitaţie, un adevărat lac. Greu de trecut cu piciorul, greu, dar obligatoriu, de ocolit. Asta dacă nu vrei să laşi prin birou urme enervante mai ales pentru tanti de serviciu.

Iar dacă scapi de baltă e bine să ridici şi privirea spre schele. De acolo nu vin dușuri, dar există şansa să mai cadă câte o bucată de tencuială. Că doar n-au timp muncitorii să fie atenţi chiar la orice!