Dă-i maşinii de spălat ce-i al ei: un profesionist

Pe prima am cunoscut-o în copilărie. A intrat în viaţa familiei noastre prin anii ’80. Deşi era verde, o chema… Albalux. E adevărat, avea capacul alb. Ţin minte şi acum butonul care se înroşea când era în funcţiune şi o chestie de lemn – „prinzător” îi ziceam 😉 – cu care scoteai rufele din apa fierbinte. Apă care era evacuată prin desprinderea furtunului de cauciuc ataşat cu o clemă de maşină.

Ce vremuri! 🙂 Maşina noastră de atunci nici nu cred că avea programe. Ea doar… spăla. Şi adevărul e că o făcea bine. Până când s-a stricat. O problemă de motor. A reparat-o o cunoştinţă de familie. Nu era o mare filosofie, ceva de rebobinat la motor. A ţinut cât a ţinut şi a sucombat după alte câteva intervenţii „profi”.

Evident, de-a lungul anilor au urmat şi alte maşini de spălat, mai performante şi cu tot atâtea programe cât un distribuitor decent de cablu. Evident şi numele s-au schimbat şi au devenit cu rezonanţe saxone. Am urmat trendul şi le-am trecut pe lista obiectelor musai de avut în gospodărie. Şi asta pentru că nu intenţionam să revenim la arhaica procedură a spălatului rufelor la râu şi la bătutul lor cu tradiţionalul mai, bucata de lemn folosită de bunicile noastre ca să scoată cu forţa mizeria din haine.

Am avut norocul ca niciuna dintre ele să nu se strice şi să nu fie nevoie să caut reperatori profesionişti. Nu de alta, dar eram convins că un simplu electrician, precum cel din copilărie, nu ar fi ştiut să-i dea de capăt unei maşinării atât de complicate.

Asta până de curând, când am auzit zgomote ciudate din baie, unde maşina noastră de spălat tocmai executa un program de spălare/ stoarcere/ trepidaţie. Obişnuit cu ritmul ei constant, am realizat imediat că e ceva în neregulă cu scârţâieturile şi icniturile pe care le scotea. De fapt, ca să fiu sincer, doamna mea a observat, că filmul la care mă uitam era prea interesant ca să mai aud şi altceva.

Nelămurit, merg să văd despre ce e vorba şi după câteva secunde de ascultat chinul maşinii concluzionez savant: „Are ceva!” 🙂 Dar greul de abia acum începea. „Pe cine chemăm să vadă ce are?” O întrebare cu trei verbe, dar fără vreun răspuns. Adică unul a fost, pentru că un specialist care o mai verificase cu ani în urmă a răspuns la numărul de telefon pe care jumătatea mea îl salvase. Dar răspunsul nu a fost cel dorit de noi: „Nu-s în oraş până săptămâna viitoare. Sunaţi-mă atunci!” L-am sunat. Era plecat şi atunci. Am renunţat. Nu-mi plac neserioşii.

Am apelat la o soluţie la îndemână, care m-a scos din cele mai multe dintre situaţiile problematice: internetul. Nu-i aşa că majoritatea procedaţi la fel? E simplu, comod şi găseşti tot ce ai nevoie. Am căutat firme care se ocupă cu reparaţiile de maşini de spălat. Ziceţi ce vreţi, dar eu am încredere mai mare în firme care garantează pentru ceea ce fac, care vin prompt şi îşi respectă clienţii, decât în specialiştii inevitabil „autorizaţi”, care repară ieftin orice maşină, dar te tot amână şi nu ai siguranţa că piesele folosite rezistă până la următoarea spălare.

Am găsit ce am vrut. Mai mult, am aflat chestii pe care orice gospodar ar trebui să le cunoască: de exemplu că sunt situaţii în care unele mici reparaţii – mici am zis – le pot face chiar eu. În rest, am lăsat profesioniştii să-şi facă treaba. Că aşa mi s-a părut corect: fiecare cu domeniul lui. Doar aşa eşti sigur că iese un lucru bun.

Ceea ce recomand tuturor să facă.

(P) Această postare este un advertorial.

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.