De când mă ştiu, am simţit altfel săptămâna dinaintea Paştelui. În copilărie, imediat ce treceam de Florii, câteodată chiar înainte, începea agitaţia. Se făceau listele cu cumpărături, se numărau banii necesari, 😉 se stabilea meniul – din care, chiar dacă nu-mi plăceau, făceau parte şniţelele din carne de miel. Totuşi, ştiam că o să compensez cu drob şi ouă vopsite – alea puse într-un ciorap, cu frunze şi trifoi culese din spatele casei, şi scufundate în vopsea.
Mie mi-a revenit întotdeauna sarcina de a face curăţenie în săptămâna dinaintea sărbătorii. 🙁 De mic am început-o cu aspiratorul în mână – ori cu mătura când era de făcut curat pe terasă ori prin curte – şi am terminat-o la fel. Ciudat pentru firea mea încăpăţânată, dar niciodată nu am comentat – mi se părea normal să-mi ajut părinţii chiar şi aşa.
Am crescut – vizibil 😉 – şi „apucăturile” de atunci au rămas, chiar dacă în forme uşor modificate. Adică sînt în continuare încăpăţânat, dar sînt şi acum şef de aspirator – mi se pare normal. Faţă de copilărie s-au adăugat alte atribuţii. Pentru că eu şi doamna mea ajungem în sat doar la sfârşit de săptămână, în perioada pregătirilor de Paşte intră şi muncile din sâmbăta Floriilor. Printre ele, curăţarea şi văruitul pomilor din grădină şi din stradă.
La ţară nu eşti bine privit (asta ca să nu zic că eşti „vorbit de rău”) dacă nu ţi se vede albul de pe tulpina pomilor. Albul acela puternic, care iese în evidenţă din orice peisaj rural. De aceea, varul n-are cum să nu facă parte din lista de cumpărături de sărbători. Abia după ce ai marcat cu bidineaua toţi pomii din stradă, curte şi grădină te poţi numi gospodar.
Nu se aseamănă cu lucrul în mină, dar îţi dă ceva dureri de spate şi îţi ia câteva ore bune de lucru. Am simţit-o şi anul ăsta, dar ce mai contează? Cine era ăla mândru seara, după o zi de lucru, că toţi cei aproape 40 de pomi/ pomişori din gospodărie sînt pregătiţi de sărbători? 🙂 Plus arta abstrată executată tot cu bidineaua pe capetele de pod al unui vecin.
Restul lucrurilor pe care le mai avem de făcut nu-mi ridică probleme. Cumpărăturile şi meniul de Paşte vor însemna mai mult consum de timp decât efort fizic. De aceea, spre deosebire de anii copilăriei, totul va fi gata în timp util. Nu ştiu de ce, dar demult, chiar dacă începea devreme, vânzoleala dinaintea Paştelui se încheia aproape de miezul nopţii Învierii; chiar şi atunci mai era câte ceva de facut, dar mama punea punct scurt: „Doar n-o să ne prindă Învierea lucrând.”
După care plecam la biserică, să luăm Lumina.