Bronz, muncă şi… muşchi. Pe câmp, la baloţi

Când încă nu ştiam a buchisi slovele cărţilor 😉 bunica ne lua vara, pe câmp, la fân. Nu avea cu cine să ne lase acasă şi îi era mai bine să ne ştie mereu sub ochii ei. După ce clădea un „pulşor” de paie – o căpiţă mai mică -, ne punea pe noi, copii, în partea cu umbră a lui şi ne lăsa să ne jucăm, lângă un ulcior cu apă rece şi o traistă de mâncare. Iar la întoarcerea acasă ne căţăra sus, pe fânul adunat în căruţă. Mergeam aşa, mândri de noi, pe uliţele satului, până în gura şurii.

Sînt primele mele amintiri legate de munca pe câmp şi nu neg că am iubit acele vremuri. 🙂 Eram copil, fără griji.

Am crescut şi mai mergeam cu bunica la întorsul şi adunatul fânului de pe câmp. Nu mă mai jucam, ci luam furca de lemn şi o ajutam la lucru. Nu era uşor, nu era nici greu. Era o parte din copilăria mea.

Apoi nu am mai mers la fân. Crescusem şi aveam alte lucruri mai importante de făcut. Bunica s-a dus şi vremurile copilăriei au trecut o dată cu ea. Ce mai făceam pe câmp era să îi ajut pe ai mei la culesul porumbului, la udat ori la săpatul cartofilor la grădina de lângă oraş.

Mirosul de iarbă cosită şi cel de fân uscat sub soarele fierbinte al verii mi-au rămas în minte. Doar că era simplu să stai şi să priveşti spre câmp, amintindu-ţi chestii dragi din copilărie. Mai greu e cu munca. 😉 Mi-am amintit de asta weekend-ul ăsta, când am mers să-l ajut pe un vecin din sat să adune paiele de pe câmp.

la paie

Acum nu se mai fac „pulşori„, se fac baloţi. Care nu se mai leagă cu sârmă, ca pe vremuri, ci mult mai „eco„, cu un fel de aţă mai groasă, din material plastic. Şi-s al naibii de grei. 😀 Am simţit asta pe când îi ridicam ca să-i punem în căruţă.

Nu-ţi mai trebuie niciun antrenament la sală. Munca fizică, sub soarele dogoritor, îţi pune în mişcare până şi muşchii urechilor – dacă or fi dezvoltaţi 🙂 -, iar stratul adipos se topeşte ca un cub de gheaţă. Efectiv curg apele de pe tine. Plus că primeşti un „bronz de câmp„, comparabil cu cel de pe plajele mării.

la paie 250715

Evident, există şi o parte neplăcută a activităţii ăsteia. Praful, muştele şi micile, dar multele zgârâieturi pe mâini lăsate de paiele compactate din baloţi. Dar treci rapid peste ele. Cu un duş de vară, legat la robinetul din curte. 🙂

1 Comment

  1. Buna ziua,
    Ma numesc Placinta Vlad si sunt Presedintele Asociatiei “Salveaza o inima” si vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati pe blogul d-voastra despre Elena Petica care are 6 ani si sufera de luxatie neurologica de sold drept.
    Rugamintea mea este sa scrieti un mic articol sau sa preluati de pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/elena-petica/ pentru a o putea ajuta la timp sa se opereze sis a aiba o viata normala. Astept cu drag un raspuns din partea d-voastra la adresa de e-mail:salveazaoinima@gmail.com

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.