O vorbă de cartier – una de pe la noi, că şi noi avem cartiere, nu doar Capitala 😉 – zice că în timp ce fraierii urlă că nu-s ajutaţi şi o dau mereu în bară, şmecherii tac, fac şi reuşesc ce-şi propun. Cine a scos cugetarea asta adâncă sigur nu a fost filozof, ci 100% şmecher. 🙂 Ştia ce zice. Iar „înţelepciunea de după blocuri” se poate aplica şi în cazul refugiaţilor.
Nu mă înjuraţi şi nu săriţi să mă trageţi, moraliceşte, de urechi. Sînt destul de înalt ca să ajungeţi la pavilioanele ilustrelor mele urechi, iar la înjurături nu răspund pentru simplul motiv că nu le dau satisfacţie „dăştepţilor„.
Vă rog însă să analizaţi ce se întâmplă acum la Budapesta şi să puneţi alături cazul unui sirian ajuns deja în Germania.
S-o luăm metodic. Acum câteva zile, colegii mei de la Digi24 transmiteau de la graniţa sârbo-maghiară imagini cu refugiaţi care treceau pe sub/ peste gardul de sârmă sub privirile expresive – „ce să facem cu ei?”, „cum să reacţionăm?” – ale renderilor maghiari. Unul dintre imigranţi, un sirian, s-a conversat cu colegul Sanyi Nyulas, de pe DSNG-ul nostru, şi, în timp ce-şi încărca telefonul la generatorul maşinii cu antenă, spunea că va ajunge el cumva în Germania.
După ce Sanyi i-a dat mâncare şi o haină, omul i-a promis că nu-l va uita şi îi va trimite fotografii când va ajunge la destinaţie. După câteva zile, nu multe, ghici ce a primit Sanyi? Câteva instantanee cu sirianul nostru în Deutschland. Ja, ja!
Omul se afla deja într-un centru de primire de pe teritoriul germanic. I-a scris un mesaj lui Sanyi în care îi spunea că nu-l va uita pentru că l-a tratat ca pe un om atunci când i-a fost greu. Mesajul era în arabă, dar cum există google translate, nu-i greu ca un creştin de pe DSNG să se înţeleagă cu un credincios al lui Allah, fugit peste mări şi ţări.
Nu ştiu cum a ajuns acolo. În mod sigur că nu legal. Cert e că nu s-a dus spre Budapesta şi nici nu a sperat într-un „tren numit dorinţă”. S-a descurcat şi, în ciuda tuturor piedicilor, a ajuns în Germania mult visată. A nu se înţelege că-i ridic statuie pentru asta. Dar nu pot să nu-l compar cu cei care se revoltă prin capitala maghiară că nu sînt lăsaţi să meargă mai departe. Că nimeni nu-i ajută, că aşa şi pe dincolo.
Că tot vă ziceam de vorba noastră de cartier cu fraierul şi şmecherul. 🙂
P.S.Îi înţeleg perfect pe vecinii maghiari, care nu-i lasă pe refugiaţi să plece mai departe şi vor să-i trimită în tabere. Iar pentru gestionarea problemei cer implicarea mai ales a nemţilor, pe care îi arată cu degetul – „e problema Germaniei”, zicea Viktor Orban referindu-se la refugiaţi. Mie mi se pare că Orban are sânge în instalaţie şi chiar acţionează în interesul ţării lui când vine vorba de problema refugiaţilor. „Legea e lege pentru toţi şi trebuie aplicată” – bine, domnule Orban! Tizul tău din Carpaţi are de învăţat de la tine. De atitudine avem nevoie şi de forţa legii, nu de război al declaraţiilor între palate sau de ample dezbateri fără finalitate.
E clar că premierul maghiar s-a pus şi pavăză Occidentului în faţa tsunamiului de refugiaţi şi pentru asta europenii îi vor fi recunoscători. Încă o lecţie a la Orban.