– Le-am dat ce am avut de mâncare prin maşină: o conservă, nişte pungi cu ceva. Unul dintre ei tremura de frig, aşa că i-am dat o haină. Să fie a lui, să se învelească cu ea. Sînt vai de mama lor, mai ales copiii. Dar au cu toţii telefoane de astea, şmechere. N-ai tu mobil cum aveau ei.

Pentru Sanyi Nyulas, colegul meu de pe DSNG-ul Digi24, plecarea de colo-colo, la transmisiuni, are şi părţi bune, dar şi dezavantaje. El obişnuieşte să le ia aşa cum sînt şi să se întoarcă din fiecare deplasare mai altfel cu o tonă de fotografii şi poveşti.

Ultima dată a fost la graniţa dintre Ungaria şi Serbia, la Roszke, pe unde au trecut zilele trecute mii de refugiaţi. Evident că, pe lângă transmisiuni, a reuşit să facă zeci de fotografii şi să înregistreze câteva videouri cu telefonul. Majoritatea cu refugiaţi deznădăjduiţi, temători. Unii erau pesimişti, alţii optimişti. Pe faţa unor nu se citea nimic, alţii zâmbeau, alţii aşteptau.

A ascultat şi povestea de viaţă a câtorva dintre ei, puţinii care acceptau să vorbească. Unul a fost un bărbat (foto jos) a cărui soţie a fost împuşcată lângă el. Acum omul fugea departe de ţara lui, undeva unde cei dragi să nu fie ucişi de vreun glonţ rătăcit.

– I-am întrebat de unde au telefoanele. Prima dată n-au vrut să-mi spună. I-am lăsat să le încarce, deşi poliţiştii unguri n-au vrut la început să-mi permită chestia asta. Da’, no… Nu-s la ordinele lor. Atunci am văzut că-s telefoane performante şi am aflat de unde le au. Când au plecat din Siria sau de unde sînt ei, şi-au făcut abonamente, şi-au luat telefoane tari la preţuri de nimic şi ceau… Ştiau că nu se mai întorc niciodată şi nu le mai plătesc. 🙂

Dacă n-ar fi o chestie nasoală, profund ilegală, mai că aş aprecia felul în care s-au descurcat transfugii. Mai ales că am aflat că şi le-au luat şi cu internetul activat în roaming. Îmi imaginez ce pagubele le-au făcut operatorilor din ţările lor. Mai ales că, deşi se fereau de oricine din afara grupului lor, n-au putut să ascundă de Sanyi 😉 faptul că ţineau legătura cu cei de acasă – sau şi între grupuri – prin whatsapp.
În plus, aveau hărţi online sau downloadate şi ştiau pe unde să meargă.

– Era mereu un tip de care ascultau toţi. Un lider. Le zicea ceva în arabă şi tot grupul făcea ce zicea ei.

Poliţiştii nu puteau face decât să-i supravegheze şi să-i încarce în autobuze. La un moment dat, zice colegul meu, a venit şi armata, iar refugiaţii au primit apă. Probabil în autobuze ajungeau cei care nu fuseseră racolaţi de traficanţii de oameni.

– Când am ajuns acolo, m-am oprit la o benzinărie să-mi iau o vignetă. Când am intrat în benzinărie, toate maşinile au pornit şi au dispărut. I-am întrebat pe vânzători ce s-a întâmplat şi am înţeles care era faza. În benzinăria aia erau maşini conduse de unguri, în general ţigani unguri, care îi luau pe refugiaţii ăştia şi îi duceau spre Austria. Erau maşini tari,4X4. Când aveau „marfa”, schimbau numerele cu altele de Austria şi du-te… Nu-i oprea nimeni. Când ne-au văzut pe noi, cu maşini de televiziune, au dispărut.

Într-o altă benzinărie, apropiată, erau la fel de multe maşini, dar cu şoferi sârbi. Traficanţii nu călcau unul pe terenul celorlalţi. Afacerea era afacere şi banii deloc puţini. Unii refugiaţi au recunoscut mai apoi că pe lângă miile de euro date traficanţilor, au băgat sute şi în buzunarele poliţiştilor din fiecare ţară prin care au trecut.

Privind toată nebunia asta, pun şi eu o întrebare o întrebare: de ce criza refugiaţilor a izbucnit acum? Război şi condiţii inumane sînt în ţările lor de mult prea mult timp ca ei să fi fugit într-un număr aşa de mare abia acum. Nu pot să nu observ o oarecare organizare în rândurile lor şi chiar o ţintă clar stabilită: Germania, cea mai puternă economie din Europa. Dacă o zgâlţâi puţin, loveşti, de fapt, în tot sistemul european. Dincolo de asta, rămân dramele…

Fotografiile îi aparțin lui Sanyi, iar mai multe găsiți pe pagina lui de Facebook.