– Aho, aho, copii și…
Dacă stau bine să mă gândesc, puteam să cânt colinda asta de An Nou în buricul târgului vienez că tot nu mă înțelegea nimeni. Nu că nu ar mai fi fost români prin zonă. (Din contră, am auzit dulcea noastră limbă, în tot felul de tonuri și părți de vocabular cam peste tot în capitala austriacă.) Dar era o nebunie și o gălăgie de era greu să te înțelegi om cu persoană. Cel mai bine era să urli ori să gesticulezi. 🙂
Asta mai ales că Viena s-a transformat în Ajun de An Nou într-o zonă de război. Cam ca Oradea în urmă cu mai bine de un deceniu. N-am auzit asemenea trosnete de petarde, pocnitori și artificii de dinainte să fie Băse președinte. 🙂 Nu știu dacă sunt sau nu legale (înclin spre prima variantă), dar am văzut sute, poate mii de persoane cu obiecte de bubuit pe care le aruncau peste tot.
Plus, în zona centrală mirosea a praf de pușcă de parcă tocmai avea loc un asalt. Ciudat pentru un oraș altfel în topul civilizației.
Am dat o tură pe Kärntner Straße și pe Graben, plus zonele adiacente cam cu șase ore (austrian time) înaintea miezului nopții. Deja era agitație, bubuia muzica, iar vânzătorii de cârnați, castane și vin fiert intraseră de atunci pe profit.
În Viena, chiar în centru, au fost amenajate tot felul de zone de distracție, decorațiunile au fost superbe – totul era plin de lumină și culoare, iar muzica… Ei bine, putea asculta de la bunți-bunți până la arii clasice. Apropo de asta, la auzul unui vals mi-am luat doamna la dans în mijlocul străzii. Drept e că am mai întâlnit astfel de cupluri cuprinse de farmecul muzicii de pe malurile vieneze ale Dunării. A fost o senzație interesantă să dansăm printre lume. 😉
Ne-am plimbat prin toată zona comercială, ne-am uitat prin vitrine, ne-am strecurat prin oceanul de oameni și, evident, nu am ratat ocazia să bem un vin fiert.
Am profitat că nu era, totuși, aglomerație atât de mare în zona catedralei Sfântul Ștefan și am intrat înăuntru. E o construcție impresionantă, dar mărturisesc că aș vrea să o văd și altfel decât ca turist. Adică să nu stau claie peste grămadă în fața unei porți din fier forjat, ci să intru până în față, unde are loc slujba. (Slujbă transmisă oricum pe un ecran uriaș în fața catedralei.) Așa m-aș simți eu bine.
Am mâncat prăjituri buuuuneeeeee de la Oberlaa Konditorei și am făcut fotografii după fotografii și clipuri video peste clipuri video. (Promisiune: musai să-mi schimb telefonul cu unul mai capabil din punct de vedere al fotografiilor. Ori să-mi iau un DSLR, clar!)
Atmosfera în Viena a devenit incendiară…
…în preajma miezului nopții. Sau, cum îi zic ăia cu limba de lemn, la trecerea dintre ani. 🙂 Nu exagerez când spun că au fost peste 100 de mii de oameni pe Kärntner și pe Graben. Toate națiile pământului cred că și-au trimis delegații în Viena. Era o nebunie în care nu mai conta ce haine porți, ce freză de sărbătoare ți-ai tras ori ce șampanie… sau vodcă… sau bere… sau… bei. 🙂
La un moment dat se blocase orice posibilitate de a traversa zona unde se intersectau cele două străzi, așa că ne-am poziționat strategic 😉 lângă un ceas public și de acolo am urmărit jocul de lasere și lumini.
Asta pentru că, spre dezamăgirea mea, artificiile au fost lansate în zona Primăriei din Viena. Am prins totuși, câteva la întoarcere, lângă operă. Unde – blesteme!!! – bateria LG-ului meu a cedat și m-a lăsat în mână doar cu sticla de șampanie.
Ăsta să fie marele bai în 2017! 🙂 Distracția oricum a continuat până târziu în noapte.
– Aho, aho, copii și frați…
…Să aveți un an așa cum vi-l doriți! Fiecare știți exact ce dorințe v-ați pus în noaptea dintre ani (lemnu-i la putere 😀 ), așa că eu vă doresc ca, în măsura posibilităților, să vi se împlinească toate. Sau majoritatea. Sau cele cu adevărat importante. Și să fiți sănătoși, fericiți, cu credință! Vă asigură subsemnatul că orice lucru fain pe lumea asta e menit să se împlinească!
La mulți ani!
P.S. Partea video a postării o să vină mai târziu, când o editez și o pot urca pe blog fără frica epuizării creditului de pe cartela de net. Că Austria nu-i România, să aibă internet puternic, bun și la preț convenabil. 🙂