Povestea mea începe ca în povești.
Cu un el și o ea.
El-ul respectiv sunt eu, iar ea este viitoarea mea soție.
De la bun început ne-am plăcut pentru modul în care reușeam să ne completăm unul pe altul. Cineva spunea că un mod prin care știi că ești alături de persoana potrivită este cel în care reacționăm la momentele mai puțin plăcute.
Dacă construiești, în loc să dărâmi, atunci știi că ai doar de câștigat. Dacă taxezi fiecare greșeală, atunci apar problemele.
Ei bine, noi am construit, până am ajuns în acest punct. Cel în care ne unim destinele pentru totdeauna, cel puțin în mod simbolic, căci sentimental am făcut acest legământ de mult timp.
Această poveste este povestea unui inel de logodnă.
Mai precis, este povestea inelului de logodnă pe care eu l-am luat special pentru soția mea. Nu este o poveste despre vreun super-erou care salvează ziua, ci despre cum experiența mea îi poate ajuta și pe alții să ia această decizie.
Cum a venit vorba de un inel de logodnă?
Totul a început cu o transpirație a palmelor.
Mereu mi se întâmplă când sunt emoționat. Iar gândul care m-a lovit mi-a provocat o imensă emoție.
Gândul a fost: vreau să o cer pe Ioana în căsătorie. Ioana este „ea”, cea de mai sus, de la începutul poveștii.
Odată ce mi-a intrat în creier, acest gând, întocmai ca o melodie de care nu scapi și pe care tot o fredonezi în minte, nu m-a părăsit. Și bine a făcut.
Pentru că am început să mă gândesc serios la această idee. Era momentul perfect. Eram împreună cu Ioana de cam 3 ani, știam totul unul despre celălalt, atât cât pot ști doi oameni care și-au așezat sentimentele după efervescența jucăușă a începutului idilic.
Am început să caut frenetic informații despre cererea în căsătorie. Știți articolele care încep în genul „Cum să o ceri în căsătorie…”. Erau aproape non-stop deschise într-un tab separat pe laptopul meu.
Mi-am dat seama că trebuie să încep de undeva.
Iar primul pas a fost inelul de logodnă.
Am găsit ușor inelul de logodnă…
…așa aș fi vrut eu să pot povesti peste ani și ani.
Că am văzut un inel neasemuit de frumos într-o vitrină, că a fost dragoste la prima vedere, și că i l-am oferit primei mele iubiri la prima vedere într-un cadru idilic. Adevărul, însă, este altul.
Adevărul este că a durat cam o lună.
Bine, nu vă închipuiți că o lună doar asta am făcut. A mai trebuit și să mă duc la birou.
Dar a fost una dintre preocupările care îmi ocupau pauzele, timpul liber și gândurile.
Am început să vizitez clasicele magazine de bijuterii. Evident, nu întotdeauna acestea aveau inele de logodnă. Am căutat mai bine și am mers doar în ele. În București, cu siguranță găsești multe. Am fost în mall-uri, în magazine stradale, în magazine înghesuite în spatele vreunui bloc, în magazine somptuoase.
Cred că am vizitat cam vreo 10.
Ar fi culmea să zic că nu mi-a plăcut absolut nimic. Nu. Mi-au plăcut multe. Dar, soarta a făcut ca ceva să nu se potrivească. Fie la nivel de preț (aveam și nunta de organizat, până la urmă), fie la nivel de calitate a materialelor, fie la nivel de finisaje ale pietrelor prețioase.
M-am gândit că sunt eu pretențios. Că dacă mă duc cu gândul să găsesc un inel de logodnă și ieftin, și finisat perfect, și cu ditamai diamantul în centru, probabil nu voi găsi niciodată.
Ei bine, nu, n-am fost prea pretențios. Pentru că, până la urmă, am găsit ceea ce căutam.
Unde?
Unde mă așteptam cel mai puțin să găsesc un inel de logodnă. Pe internet. Într-un magazin online, mai precis, pe numele lui e-ring.ro
Am luat un inel de logodnă online. Viața e plină de surprize!
Am găsit site-ul e-ring.ro în timp ce căutam niște informații despre inelele de logodnă pe internet. Curios, am zis să văd ce o mai fi și acolo.
În capul meu mă gândeam că e vorba de ceva amanet și de inele de logodnă rămase în urma unor cupluri mai puțin fericite financiar, care au sacrificat o bijuterie pentru a ieși din vreo încurcătură a vieții.
Ei bine, nu!
E-ring.ro chiar este un magazin online în toată regula.
Sute de tipuri de inele de logodnă, posibilitatea de ți-l personaliza pe al tău, zeci de tipuri de pietre prețioase (nu doar diamante).
Absolut fantastic.
Am ales, într-un final, un inel de logodnă personalizat cu 3 pietre: un diamant în centru și 2 diamante mai mici în de fiecare parte a primului. Mie mi s-a părut cel mai potrivit cu preferințele iubitei mele.
Am zis că ne completăm unul pe celălalt? Și că ne cunoaștem extrem de bine? Ei bine, s-a dovedit extrem de folositor și în această situație, nu doar în viața de zi cu zi.
Eu am luat decizia care a devenit începutul a ceva unic în viața mea.
E momentul tău, acum!
Crede-mă, e mai ușor decât pare!
(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)
Frumos articol, de multe ori un simplu clic pe net ne poate rezolva cand nu stim exact ce sa-i cumparam partenerului.