Trec pe lângă Biserica cu lună, preocupat să butonez mailul de pe telefon. Nici n-am văzut-o pe tanti cu batic şi linguri de lemn/flori ţâşnind spre mine.  I-am auzit doar paşii grăbiţi şi vocea gâfâită:

– Băiatu’, nu-mi dai nişte bani să mănânc ceva?

Nu ştiu voi cum aţi fi reacţionat, dar eu n-am iuţit pasul. Din contră, am zâmbit. E mişto ca o persoană, indiferent cine, să remarce cât de tânăr sînt. 😀

P.S. Nu i-am dat bani pentru mâncare: bănuiam că nu are POS-ul la ea ca să-i transfer de pe card. Nu prea am cash la mine decât la restaurant, când mă simt cu un bacşiş.