Vremea răutăților

Recunosc: m-am codit mult să scriu despre chestiile astea. Despre lucrurile negative aruncate de unii spre alții, din toate direcțiile, în fiecare zi. Totuși, o fac, fără să mă întind prea tare. Ca să mă răcoresc și sperând că astfel lansez în mentalul colectiv o mică invitație la folosirea creierului, a educației și a bunului simț. Dacă toate astea mai există.

De cum ieși din casă dai de vecini idioți care își abandonează gunoaiele lângă incinta care ar trebui ÎNCHISĂ, dar care rămâne deschisă din cauza comodității sau nesimțirii.

Pleci spre locul de muncă și e imposibil să nu fii claxonat, înjurat, blițuit sau depășit în viteză de șoferi ale căror caractere nu cunosc decât două „viteze„: nesimțit și insuportabil de nesimțit.

La muncă te lovești de nervii unor colegi corigenți ori chiar repetenți la capitolul bun simț, dar și la caracter.

De cei care ori sînt revoluționari fără cauză ori răzbunători. Ori supărăcioși, ori nesimțiți, ori figuranți, ori… numai ok nu. A, și mai sînt ăi pe care mămicuțele lor nu i-au învățat reguli minime de bună purtare. Ciudat e că le merge o perioadă, când pozează în băieți/fete buni/bune.

Dar inevitabil își dau arama pe față. Când se supără că le atragi atenția că greșesc, când nu le dai dreptate, când au uitat de unde au pornit. Că doar ei le știu pe toate.

Am încălțămintea mereu curată – chiar observa o colegă cu ani în urmă. Și-mi mențin obiceiul. Chiar și la figurat: nu intru cu bocancii în viața personală a nimănui. Dar nici nu am chef să văd personaje care își aduc supărările sau frustrările de acasă la locul de muncă. Vi se pare corect, nu?

Ajungem și la internet, locul unde unii își revarsă gălețile cu mizerii.

Heităreala nu e o chestii de alții inventată. Deloc. Sînt unii făcuți doar ca să fie Gică Contra, care comentează ca niște mici zei atotștiutori. Și care atacă, mușcă pe oricine nu le împărtășește ideile. O „duamnă” extrem de activă pe mai multe pagini locale din Oradea e ultimul exemplu în sensul ăsta. Vocală precum o țață, cu terminologie de „sămânțolog„, critică pe oricine, oricând, oricum. Mai nou a aderat la o formațiune politică proaspătă apărută și e și mai agita… pardon, vocală.

Evident, mai sunt și pupincuriștii. Ăștia au loc oriunde: pe net ori la locul de muncă. În acest din urmă caz sînt cei care-s tare radicali de felul lor, dar sfârșesc lamentabil cu nasul între bucile superiorilor.

Vii spre casă și intri la un magazin să faci cumpărăturile. Nu există să nu dai de angajați nemulțumiți ce comentează despre programul de lucru, salarii, condiții etc. Sau de case care nu merg, prețuri diferite de la raft la scanner. Nu lipsesc cei care țin coada în loc pentru că nu au învățat să-și ia un coș și să-și aranjeze APOI cumpărăturile în sacoșe, pe locurile SPECIAL făcute în acest scop.

Apropo, îi știți și pe cei care îi atenționează pe casieri că au ei mărunt 25 de bani. Și se scotocesc prin portofele zeci de secunde până scot, victorioși, 10 bani. 🙁

Sînt răutăți de care cei mai mulți ne izbim zi de zi.

Bine, sînt convins că nu e viața atât de neagră pe cât am prezentat eu mai sus. Nu toate cele descrise se întâmplă în fiecare zi, e adevărat. Și nici nu cădem în depresie din cauza lor – eu, cel puțin, nu. 🙂

Dar ne lovim de astfel de întâmplări de prea multe ori, iar ceea ce e cu adevărat nasol e că ne obișnuim cu mizerii, cu situații aiurea, cu oameni negativi. Le spunem, generic, normalitate, când știm bine că nu ar trebui să fie așa.

Că ar trebui să apreciem profesionalismul – nu „gurismul„, bunul simț – nu figuranții, caracterul – nu amenințările deșarte. Să nu ne mai uităm cu ochii scurși la nemți și austrieci, ci să privim la noi și să terminăm cu vremea răutăților.

Nu de alta, dar cu toții am avea de câștigat.


Related posts

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.