Am devenit și eu un respectabil (în opinia mea) locatar la blog. Seara, când ajung acasă, în loc să vorbesc cu televizorul sau cu pereții, ca până acum, ori să mai lecturez dintr-o carte pe care am primit-o împreună cu „Cotidianul„, mă apuc și scriu pe blog. Eficientă ocupație. Măcar rămâne ceva de pe urma gândurilor.

Aseară am vrut să blogăresc o tură, dar altceva m-a făcut să renunț. Așa că scriu acum, dimineața.

M-am uitat la „Tucă show”. Dacă pe vremea „Milionarilor de la miezul nopții” – student fiind și, mai apoi, lucrător la ziar – eram un telespectator oarecum fidel, interesul față de titanul din Caracal mi-a cam pierit. Însă nu am renunțat să-l urmăresc, mai rar, așa.

În schimb, acum, în 2007, când a revenit în trombă, m-a dezamăgit. S-a încadrat în curentul trandy și fancy al celor care o disecau pe biata Elodia. Mai bagă câte o cântăreață și gata emisiunile dintr-o săptămână.

În schimb, aseară l-am urmărit de la un capăt la altul. L-a avut invitat pe CTP, iar discuția a fost mai mult decât interesantă. Au fost rememorate întâmplări din anii ’90, s-a vorbit despre presa actuală, despre starea jurnalistului, despre viitorul acestei profesii.

Dintre toate, două chestiuni mi-au plăcut la maximum.

Întrebare Tucă: „Cum definește CTP jurnalismul?” Răspuns CTP: „Ca un ziar în ploaie. Încet, sub acțiunea apei, se întoarce la starea inițială, de celuloză, ducând cu el în pământ și cuvintele.”

Și a doua: pentru amândoi, jurnalismul reprezintă un destin romantic. Diferența: Tucă a vrut să devină ziarist, în timp ce Cristian Tudor Popescu habar n-avea, la 33 de ani, că va ajunge cel mai cunoscut (zic eu) jurnalist român.

Au mai fost și alte idei. Le zic altădată. Oricum, din punctul meu de vedere, Tuca trebuia să-l bată la audiență pe DD. Dacă nu s-a întâmplat asta, țara asta e cu susul în jos.