A vazut cineva privirea unui om care afla ca trebuie sa-si caute de munca in prag de sarbatori? Nu? Nici nu doresc cuiva acest lucru. Pentru ca o astfel de privire te secera, te injunghie, iti ucide orice urma de bucurie. Am vazut-o. N-am fost in stare sa mai bucur de nimic. Chiar daca m-am scapat si am spus ca, la TV, am avut azi o zi fara de care nu se merita sa faci televiziune. A fost o zi cu de toate: transmisiuni in direct, DSNG, materiale scrise si montate pe ultima suta de metri. Oameni de coordonat, de injurat, de felicitat (merita!!!!), subiecte de impartit, materiale tari de montat, jurnal variat. In mod normal, m-as fi simtit in al noulea cer. Si poate ca m-am simtit.

Pana am vazut privirea de care ziceam. Nimic n-a mai contat apoi. Mai ales ca omul nu face parte din categoria celor care iau meseria in deradere, care se cred buricul pamantului, inventatorii sticlei de teleobiectiv si mari pilosi. Nu, omul are un bun simt cum rar mi-a fost dat sa intalnesc si o dorinta fantastica de a invata. Nu are inca experienta, dar e o placere sa-l vezi cum asculta, cum invata, cum vorbeste.

Inteleg acum de ce patronii nu le discuta fata in fata cu angajatii pe care ii dau afara. Pentru ca le-ar vedea privirea. Sa ne intelegem: daca e un tip pilos, idiot, increzut si fara pic de profesionalism in el, l-as da afara cu suturi in cur. Dar cand un om bun e pus pe liber…cum pot pune capul in perna seara? Linistiti? Ce e mai bine sa impaci: sufletul sau afacerile? Eu as alege prima varianta. De aceea nu voi fi niciodata un om de afaceri de succes. Si nu-i invidiez nici pe cei pusi de patroni sa concedieze personal. Ei scot cu mana castanele aruncate de sefi in foc. Ingrata postura….

Inca ceva: m-a bucurat faptul ca am adus masina acasa. Dar oare la ce m-am gandit pe drum? Usor de ghicit…