Nici unul dintre colegii mei nu a nimerit rezultatul meciului dintre România şi Franţa. Unii au fost pesimişti până într-acolo încât pariau că Mutu şi compania vor încasa vreo 3 goluri. Alţii, printre care şi eu, sufeream de un optimism prea puţin justificabil şi dădeam România câştigătoare 🙂 . Unul singur, Tavi Haragoş, a indicat egalitatea, dar şi aceea cu câte un gol înscris în fiecare poartă.

Dacă ar fi să ne luăm după Piţurcă, puteam câştiga, pentru că antrenorul român zicea că Franţa nu mai e ceea ce a fost. Corect. „Claponii” s-au mişcat greoi în teren, nu au avut vână, au ratat mult. Dar nici cu „tricolori” nu mi-a fost ruşine. Pase date aiurea, atac inexistent, un Mutu absent, un Daniel Niculae fără idei şi un Bănel inutil de vioi. Apropo de Bănel. A alergat peste 12 kilometri într-un meci şi e cel mai muncitor jucător de la acest „European”.

Am avut noroc că Franţa nu mai e ce a fost şi am avut ghinion că nu sîntem ceea ce vrem să fim. Ca orice român care se pricepe la politică şi fotbal, îmi dau şi eu cu părerea. Ceva trebuie schimbat. Chiar dacă am obţinut un punct cu o fostă campioană continentală şi mondială, am făcut cel mai urât meci de la campionatul european.

E adevărat, în fotbalul actual contează rezultatul. Dar să nu uităm că ne aşteaptă Luca Toni, Camoranesi, Di Natale, Sneijder, Van der Vaart, Van Nistelrooy. Primii dornici să răzbune umilitorul 3-0 aplicat de batavi şi să obţină punctele necesare calificării în sferturi. Ceilalţi, gata să ne facă praf şi să confirme că meciul cu Italia nu e decât un început pentru ei. Unul care să-i ducă acolo unde au mai fost şi în 1988.

P.S. Cel mai tare banc pe care l-am auzit înaintea meciului a fost următorul: „România – Franţa 2-1, goluri: Nicoliţă 22′, Nicoliţă 47′ – Nicoliţă 70′ 🙂 „