După 10 ani. Primii 10 ani

29 iulie 1998. Nu uit niciodată data asta.

Cam caldă ziua pentru gustul meu. Dar nu doar ea era de vină pentru năduşelile care mă treceau. Cu câteva zile în urmă primisem acasă un telefon.

– Domnul Adrian Laboş? (până şi l-ul de la „domnul” se auzea clar si distinct)

– Da.

– Bună ziua. Sînt Szabo Alexandru, de la „Jurnalul de dimineaţă”.

– Bună ziua. (începeam să simt un început de gol în stomac)

– Aţi depus la noi un CV pentru postul de reporter. A fost analizat şi vă invităm în data de 29 iulie la un interviu pentru angajare.

Nu îmi mai amintesc prea bine ce am simţit atunci. Era primul meu interviu de angajare. CV-ul îl scrisesem pe genunchi, 🙂 pe o bancă, în parcul 1 decembrie din Oradea, împreună cu prietena mea de atunci. Amândoi voiam să intrăm în presă şi era convinsă că eu voi fi acceptat pentru că asta îmi doream.

În 29 iulie 1998, intram pe uşa „Jurnalului de dimineaţă” şi Alex, tipul de la secretariat, mi-a făcut semn să aştept. A urmat un interviu scurt cu Narcis Fekete, patronul ziarului, şi cu soţia lui, Daiana. M-au acceptat, doar eram băiat, bun de pus la alergat pe teren. (În primii ani de presă am mers mult pe jos, iar în primele 2 luni la Jdd mi-am găurit singura pereche bună de pantofi şi, pentru că nu prea aveam bani, am umblat aşa alte câteva luni.)

Însă, patronii nu prea înţelegeau cum, cu notele de la facultate, nu am încercat să devin procuror sau judecător. Nu le-am spus atunci că, de fapt, voiam ceva provizoriu, timp de un an, până la următorul examen pentru Institutul Naţional al Magistraturii. 😉 Nu ştiam că nu voi mai ajunge la Bucureşti, pentru acel examen.

Le-au dispărut toate îndoielile când le-am spus că în liceu am încercat, împreună cu un bun prieten şi coleg şi cu un consătean de-al lui – actualul SGR de la „Realitatea bihoreană”, Alin Avram, omul care a venit cu ideea – să pornim o revistă. N-am reuşit. Ne lipseau banii. (Mai am pe acasă, prin vechiul meu birou de licean, nişte încercări timide de a gândi un ziar. „Mondial” i-am zis, iar reporteri eram eu şi frate-meu. 🙂 Subiecte le inventam, pe baza unora reale, citite prin „Bravo”, „Popcorn”, „Adevărul” ori „Crişana”.)

Tentativa noastră i-a plăcut, probabil, lui Narcis, care a decis.

Angajat de probă, după care, dacă vei confirma, vei fi angajat definitiv! (Mai târziu am realizat că acolo nu am avut niciodată carte de muncă, iar primul meu salariu a fost de 750 de mii de lei vechi, aproximativ.)

Înainte de a intra eu la interviu, prietena mea nu a fost acceptată. Narcis spunea că a avut note prea mari la facultate (fată deşteaptă, învăţa foarte bine) şi că în mod sigur nu va face carieră în presă. Peste ani, s-a dovedit că avea dreptate: ea a ajuns acolo unde şi-a dorit şi a meritat, în meseria pentru care a învăţat.

După ce Narcis şi-a dat acordul să rămân, n-am mai aşteptat până lunea, să revin la redacţie. Am făcut-o a doua zi…şi de atunci au trecut 10 ani.

Şi totul datorită lui tata. OMUL care m-a îndemnat să intru în presă, cel care a crezut în mine chiar şi atunci când nici eu nu aveam încredere în ceea ce simt, OMUL care m-a încurajat mereu şi care nu s-a îndoit NICIODATĂ de caracterul şi corectitudinea celui pe care l-a crescut şi l-a educat. Sînt sigur că, de acolo, de unde e acum, îmi poartă de grijă şi ştie că nu voi călca strâmb niciodată.

Fără categorie

8 Comments

  1. din pacate, data de 4 august 1998 ( care ar insemna pentru mine ce a insemnat pentru tine 29 iulie 1998), in cazul meu mine inseamna numai ziua de nastere a lui Florea Rozman din Satu Mare … nu am amintiri placute de la Jurnalul de Dimineata, decat ca era o trupa de oameni faina si cu care inca mai tin legatura si ne bucuram cand ne mai intalnim … tu, poate ca ti-ai gasit vocatia …. eu, in mod sigur nu eram croit pentru presa …. oricum, MERCI Adishor, pentru ca datorita insistentei tale de atunci te-am urmat si am plecat si eu din Beiusul natal si am ajuns azi in postura de oradean cu famelie …. numai bine!

    PS . Ca un facut, pe 4 august 1998 mi-am pierdut buletinul de identitate, la Caziere, in sediul IPJ Bihor, iar masina de ocazie care ma ducea la Beius a facut pana la Rabagani si, bineinteles ca nu avea nici cric …. Semnele „bune” se aratau deja …. Hai, pa!

  2. LA MULTI ANI ADI!
    Imi pare rau ca nu am mai avut taria sa raman in presa, sa sarbatorim impreuna. (viata a vrut altfel pentru mine).
    Multumesc ca existi si ca atunci cand limba mea romane intra in panica, tu ma scoti de acolo.
    LA MAI MARE! LA CAT DE MARE ITI DORESTI ADI!

  3. @Soso: mă bucur că, deşi nu am rămas colegi şi în presă, am rămas prieteni. sincer, mă mândresc cu asta, chiar dacă ne vedem o dată la 2 luni sau chiar mai rar 😉
    @Ioana: mamă dragă, şi eu mă bucur că exist. şi, de ce nu, că te scot din panica aceea nasoală 🙂 care te cuprinde când ai probleme cu limba ta „romane”. mulţumesc muuuuuult pentru urări!

  4. Nostalgia ta pentru acele prime zile in presa…suntem cativa care o simtim cu adevarat, desigur fiecare pentru el. Gandurile tale despre tata…ar trebui sa fim cat mai multi care sa simta la fel. Dragilor, ridicati telefonul, sau rupeti-va o ora din timpul vostru ,,scump” si fugiti pana acasa la ,,batrani”, pana mai aveti la cine, nu cumva intr-o zi sa va treziti si sa nu mai aveti la cine sa va intoarceti. Vorbiti despre ,,job”-ul vostru, despre administratorul de la asociatie, despre Basesecu sau despre orice, si lasati-il pe tata sa se bucure de fiecare cuvant de al vostru. Sunati-l…pana mai aveti pe cine. Multam, Adi, take a virtual hug from me.

  5. Ne dăm seama prea târziu cât de importanţi sunt „bătrânii” pentru noi. Îi ignorăm, ba, câteodată, îi luăm în derâdere. Dar ei stau acolo, nu se supără, ne ajută şi aşteaptă cuminţi să-i mai băgăm din când în când în seamă. Şi când ei nu mai sînt…Doamne, cât poate să doară lipsa lor…

  6. Salut, frumos scris.Cred ca povestea ta seamana cu a multora care au ajuns la JDD in acea perioada in care Narcis sa chinuit sa tina ziarul in viata dupa plecarea jurnalistilor care au creat J Bihorean.

    Radu Popa

  7. Comment by Lulu Cremeneanu:
    Ai început munca în presă exact de ziua Sonvestului. Și, vorba Ciurarului, ”încă nu să gată”. Spor la muncă pe mai departe!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.