Corespondent în zonă de război

Am avut întotdeauna un respect deosebit pentru corespondenţii de război. Indiferent că s-au numit Adelin Petrişor, Mile Cărpenişan, Cătălin Radu Tănase, Cristina Liberis sau, mai nou, ciudăţenia aia de Cristian Zărrrrescu (mai mult fără rrrrrr 🙂 ). A merge într-o zonă de conflict, a te expune de bună voie unor pericole care te pot costa chiar viaţa, totul pentru a le arăta oamenilor ce se întâmplă lângă ei – sunt nişte chestiuni care merită cel puţin respect.

Aşa cum unul din filmele mele preferate rămâne „Live from Baghdad”, despre o echipă a proaspăt apărutului CNN care face un „full coverage of 1990 Persian Gulf war”.( 😀 sună atât de bine în engleză încât mi-am permis să nu traduc)

Am pornit de la zonele de război ca să ajung acolo unde arde acum. Tot într-o zonă de conflict: Craiova. Unde băieţii ăia în negru, cu ochelari şi cu burtă de neam prost, başca vocabular construit pe scheletul câtorva cuvinte uzuale, care nu pot să înceapă decât cu p ori m, au luat la ochi jurnaliştii pe care i-au transformat în obiecte de băgat, scos şi trimis în origini. Plus că Loredana Chimoiu a fost la un pas de a fi făcută poster de un BMW condus de un băiat descris mai sus (apropo, ştiu bavarezii la ce sînt folosite bijuteriile pe care le fabrică?).

Când te duci la război, eşti sub protecţia unor militari care încearcă, uneori reuşesc, să te facă să scapi cu viaţă după ce filmezi o acţiune, un schimb de focuri. Îţi dau veste antigloţ şi căşti, să te protejeze. (Mai citesc şi eu istoria presei şi mai ascult ce povestesc alţii mai umblaţi şi mai deştepţi ca mine 😉 )

În schimb, în războiul intimidării dus de interlopi împotriva jurnaliştilor de la Craiova, aceştia din urmă nu au fost protejaţi de nimeni. Scuipaţi, înjuraţi ca la uşa cortului – totul sub privirile jandarmilor şi poliţiştilor care primiseră ordin să nu coboare din maşini. Cică să nu-i întărâte pe domnii în negru. Săracii….

De ce rabdă ziariştii astfel de situaţii? De ce îşi riscă sănătatea şi chiar viaţa pe teren pentru nişte materiale care îşi trăiesc viaţa câteva minute la un jurnal de ştiri? Cui foloseşte munca lor? Poate vă puneţi astfel de întrebări. Încercaţi să vă răspundeţi atunci când nu vă dezlipiţi de ecran pentru a le vedea imaginile, comentariile, relatările. Atunci când îi înjuraţi şi îi trimiteţi în aia a mă-sii văzându-i cum se agită pentru nişte informaţii, pentru ca apoi să vă întrebaţi „La ce oră apare materialul?” Atunci când sînt trimişi să-şi caute altceva de lucru, dar invocaţi de toată lumea – „Să vină presa!!! Unde e televiziunea?!” – atunci când se produce o nedreptate.

Îngeri sau demoni. Poate e prea mult spus. Dar fără presă liberă ne întoarcem înapoi în trecut, când citeam în ziare şi vedeam la tv doar realizările oamenilor muncii. Restul erau ascunse.

Băieţii cu ochelari au încercat să interzică filmarea la înmormântare, invocând, cred, dreptul la viaţă privată. Nu voiau, de fapt, să fie deranjaţi de la întrunire. Puteau să o facă, însă, decent şi să înţeleagă că pe stradă e domeniu public şi că s-au expus singuri unei asemenea mediatizări prin faptele pe care le-au comis şi prin poziţia lor în lumea interlopă.

Cred că le cerem prea mult…

Fără categorie

4 Comments

  1. peste tot avem astfel de specimene. iar de obicei politia e mana in mana cu ei. nu reusaesc sa inteleg de ce. placerea lor de a fi considerati baieti rai e chiar imbecila la fel ca modul de a se imbraca si comporta. insa interlopii sunt 80% tigani iar ceilalti ii copiaza. ca pe niste modele demne de urmat…la puscarie.

  2. noi ca societate nu reusim sa reactionam inca. la fel ca in orice problema care apare. platim politia, justitia, securitatea cu bani grei dar fara efect. ei ne prezinta tot felul de cazuri de mici functionari ce au luat 100 de lei mita fara a intelege ca adevaratul pericol vine de la infractionalitatea directa, agresiva, cea din strada.

  3. Problema de la Craiova e putin mai complexa si mai delicata… Din pacate ‘mafia” de acolo a scapat de sub control… Dar daca revenim la evenimentele de la inmormantare…. as zice ca Loredana Chimoiu a cam exagerat, viteza masinii nu a fost chiar atat de mare cum spune ea…. iar politia nu s-a bagat dintr-un alt motiv (pe langa cel numit frica si lipsa puterii) – presa cauta tot timpul evenimente in care sunt implicate cadre MIRA (de obicei se incearca a le scoate pe acestea vinovate de evenimentele in care sunt implicati sau sunt mult prea mediatizate – sunt si aceste persoane oameni in fond si la urma urmei), iar la acesta inmormantare i-au lasat pe jurnalisti sa vada cum e sa se ia cineva de ei….
    In Craiova problema tiganilor e prea veche… dar ca peste tot in tara, cand politia „leaga” pe cineva, a doua zi domnii judecatori ii elibereaza, ca deh, banii pusi in joc sunt multi, e mai usor sa dai vina pe politie decat sa cautam adevarata problema…

  4. Ai şi nu ai dreptate. Exagerările făcute de jurnalişti sînt, din păcate, un atribut al presei de oriunde, ţi-o zice unul care lucrează în mediu. Nu e ok, dar nu poţi zice că presa minte şi nici că exagerările sînt majore.
    Cât despre căutatul subiectelor cu poliţişti sau alţii din Interne: presa dezvăluie doar prostia şi corupţia din acest sistem. Sînt oameni puşi să ne apere de infractori, or când coalizează cu aceştia sau acceptă bani sau favoruri de la mafioţi nu poţi tăcea. Să ştii, însă, că relatăm şi chestii pozitive despre „cadrele MIRA”. Dacă te uiţi pe saitul TTV o să vezi chiar vineri două astfel de materiale: cel cu concursul de câini al Poliţiei de Frontieră şi cel cu agenţii trimişi în Ungaria. Ştiu că dracul nu-i atât de negru.
    Iar că jandarmii de la Craiova i-au lăsat pe jurnalişti sa vadă cum e să se ia cineva de ei, crede-mă, nu era cazul. Ştim cu toţii, indiferent cât de noi sau vechi sîntem în breasla asta, cum e să se ia cineva de noi.
    Chestia cu eliberarea mafioţilor de către judecători – dreptate ai.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.