Privesc uimit în farfuria pe care ospătăriţa blondă, zâmbitoare şi mereu alergând (am remarcat-o 😉 ) a aşezat-o în faţa mea. Un miros îmbietor îmi gâdilă „în mod plăcut” senzorii olfactivi şi trebuie să înghit: prea mare e pofta. Pe blidul pogan se întinde ademenitor o jumătate de păstrăv, de vreo juma’ de kilogram (alăturarea jumătăţilor se impune), bine făcută pe grătar. Bucătarul aruncase pe margine nişte roşii pitice, cât nasturii de la haina unei păpuşi… Arăta bine, aşa, de decor. 🙂 Iar lângă se lăfăia o cană plină ochi cu…ufffff… mujdeiul ăla de usturoi, al cărui gust e imposibil de descris…

– Pfoa, când te gândeşti că am vrut să comandăm patru bucăţi…

Frate-meu dă din cap aprobator. Iniţial i-am cerut fetei de la han să ne aducă patru păstrăvi. Pentru toţi cei prezenţi. Că bebe al lui fratelo urma să primească de la fiecare câte o bucată. Răsfăţatule 😉 Doar că fata blondă, mereu pe fugă, ne-a făcut atenţi.

– Ştiţi, fiecare păstrăv are 900 de grame – 1 kilogram.

La loc comanda.

– Ok, atunci rămân doi păstrăvi, pe care vă rugăm să-i tăiaţi în jumătate şi să-i puneţi pe patru farfurii.

Şi au venit. Degeaba au protestat ficatul, fierea şi stomacul. Le-am dat de lucru, frate, nu glumă. Dar a meritat. Am aşteptat o oră să vină comanda, dar şi asta a meritat. Ne-am pus cu toţii stomacul la punct, cu o mâncare ce merită adulaţia tuturor gurmanzilor. 😉

Duminică am oprit special la Hanul din Dezna, la câţiva kilometri depărtare de Moneasa, spre Sebiş. Amintirile copilăriei s-au revărsat în şuvoi când l-am revăzut. Au trecut 24 de ani de când, într-o duminică plină de soare din 1984, copil de 8 ani, am ajuns cu părinţii şi cu nişte prieteni de-ai lor, la acelaşi han din Dezna.

Am mâncat atunci cel mai bun păstrăv din lume. Şi cel mai bun a rămas până duminica asta, când un confrate de-ai lui i-a luat loc printre amintirile mele. Iar de mujdei… Incomparabil, genial, fără el moartea păstrăvului nu avea nici un sens. 😀

Şi acum, când scriu, simt gustul mâncării de la hanul din Dezna. Valabilă haleală, vorba unui amic. Acum mă refac după ea, că prea multe nu am mai fost în stare să mănânc de atunci. Dar jur că aş merge chiar acum, la 1 noaptea, să mai bag la ghiozdan încă o bucată de păstrăv cu mujdei ca la Dezna.

P.S. Fratelo, mersi pentru excursia de duminică. Apropo, când o repetăm? 😀