Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul din titlu nu există. (Este altul cu o formă oarecum apropiată.) Evident, nu mă refer la „ăla”. 🙂 El există, însă, în vocabularul multora dintre noi, doar că majoritatea încearcă să-l folosească în cercuri restrânse, între prieteni. Sînt personaje care îl folosesc, pe de altă parte, fără nici o jenă. Şi mai penibil e când îl rostogolesc printre dinţi, cu o voluptate greu de înţeles şi plini de nervi, ÎN PUBLIC, la adresa cuiva care, fără să vrea, i-a deranjat într-un fel sau altul.

– Unde mai tre’ să duci mâncare?

– Da, la pulalăul ăla care s-a pus la masă.

Lămuriri: dialogul se poartă la bucătărie, între două ospătăriţe de la restaurantul unde mănânc masa de prânz. Autoarea replicii cu cuvântul de origine falică 😉 e una dintre „preferatele” tuturor celor care se perindă pe acolo. O femeie răutăcioasă, arţăgoasă, mereu indispusă, mai ales dacă te aşezi acolo unde nu-i convine.

Aşa cum s-a întâmplat şi cu „pulalăul”, un bărbat spre 40 de ani, care s-a aşezat la o masă cu nişte amici sau colegi care, spre ghinionul lui, trecuseră deja la felul al doilea. Şi care, dublu ghinion, se aflau în zona de interes al doamnei descrise mai sus.

– De ce v-aţi pus aici? Nu vedeţi că nu e pusă farfuria aici?

– Dar unde să mă pun? Nu e totuna? o întreabă omul.

– Nu, uitaţi-vă unde sînt pregătite tacâmuri şi acolo puneţi-vă… Nu unde vreţi. 🙁

Omul tace, dă din cap nemulţumit. După ce pleacă spre bucătărie, tanti îi plasează apelativul, pe care, fiind prea aproape de zona ei, nu pot să nu-l aud. Revine cu nişte farfurii în mână şi-l abordează pe nefericit.

– Acum vă servesc, dar altădată nici vorbă…

Trebuie să recunosc: în afară de ospătăriţa-căpcăun, celelalte doamne şi bărbatul care servesc la mese sunt de treabă. Unele au un bun simţ exagerat şi e o plăcere să schimbi o vorbă cu ele. Altele sînt pur şi simplu ok şi îşi fac treaba. Dar bau-bau le strică toată atmosfera.

Apropo, tanti: vă salută cordial nişte băieţi care au mai fost plezniţi verbal de dumneavoastră! Ştiţi, pulalăii ăia doi care tot vin şi nu vă lasă în pace. 😉 Ai naibii, de cele mai multe ori tot la domnia voastră la mese se pun. Nu că ar vrea, ferească sfântu’! Pur şi simplu aşa se nimereşte. Credeţi că ei nu ar vrea să le cadă bine mâncarea? 😀

P.S.1 Nu-mi place cuvântul din titlu – nu, nu e vorba de „ăla” -, dar asta nu înseamnă că nu-l folosesc. Repet: în discuţii particulare, fără să jignesc pe cineva. Şi nici aici, pe blog, nu-mi face plăcere să-l pomenesc. Doar că nesimţirea unora e prea mare şi trebuie demonstrată…

P.S.2 Adi Hădean remarca faptul că la teve s-au folosit seara trecută nişte cuvinte cu m… şi p… Adi, se vede că nici tu şi nici eu nu sîntem oameni de (institut de) cultură, ca să înţelegem subtilitatea şi substanţa absconsă ale unor exprimări de acest gen.