Nu-mi plac mâţele

Dar de nicio culoare. Mă enervează când le văd cum se intind libidinoase şi cum torc aiurea ca să convingă madame cu instincte materne exagerate (pisi, pisi, lugu lugu, frumoasa mea– pfoaiiiii, blestemeeeeeeee!!!) să le ia în braţe, să le protejeze, să le dea mâncare. În schimb, nu oferă nimic. Poate, cel mult, se freacă (fără alte conotaţii) de piciorul binefăcătoarei, producând energie… statică. Eventual, devin obiectul unor şuturi în fund sau subiecte de distracţii în „Tom şi Jerry”. 😀 În schimb, câinii au fost mereu credincioşi stăpânului, pe care…

Citește mai departe