Deranjăm dacă sîntem incisivi şi nu lingem dorsalul?

Nu mai vrea nimeni să-mi zică nimic… Parcă s-au unit împotriva mea. Se uită urât şi refuză să spună ceva. Nu-i înţeleg!

Colega mea Florina e calmă şi atunci când e nervoasă. 🙂 Sau aşa mi se pare mie. Fata are mult bun simţ şi nu explodează niciodată într-o cascadă de înjurături ori de gesturi nervoase. Acum pare să nu înţeleagă modul în care este tratată de cei din Primăria orădeană. Drept să spun, nici eu nu înţeleg.

Considerând că tot ce spun ei se interpretează, unii dintre cei de acolo refuză să o ajute. „Până când nu vorbim cu directorul de ştiri, să lămurim lucrurile”, vine justificarea. Unii dintre cei din administraţia publică, plătiţi din banul omului de rând, s-au săturat de incisivitatea noastră, a celor de la TTV. Dacă punem întrebări de modul de cheltuire a banului public, de întârzierile în finalizarea unor lucrări, despre termenele depăşite a n-a oară, despre proiectele promise azi, uitate mâine, sîntem „duri”, „răutăcioşi”, „idioţi”, „stresanţi” şi, ca atare, nu mai primim informaţii, ni se pun beţe în roate sau sîntem plimbaţi ori puşi în aşteptare.

NU TRUNCHIEM INFORMAŢII, NU LE DENATURĂM! NE DOCUMENTĂM ATENT ŞI PUNEM FAŢĂ ÎN FAŢĂ REALITATEA CU PROMISIUNILE! ŞI, MAMĂ, CE DERANJANT E PENTRU UNII SĂ SE AFLE NEPOTRIVIRILE ÎNTRE CELE DOUĂ!

„Ce, asta-i ştire?!” Am auzit întrebarea asta de o mie de ori. Le răspund că, potrivit profesiei noastre, e ştire orice informaţie de interes public. Orice mişcare a autorităţilor locale, făcută cu bani publici, interesează. Orice greşeală trebuie penalizată, pentru că nu ar fi trebuit să existe. Orice realizare trebuie menţionată, dar nu făcut mare tam-tam cu ea, pentru că este parte din normalitate. Şi normalitatea, ca orice stare de fapt pozitivă, se manifestă prin decenţă şi minimă discreţie. Nu ajuţi pe cineva doar ca să te poţi lăuda pe ecran ce bun samaritean eşti. Ajuţi ca să fii împăcat sufleteşte, să dăruieşti altora ceea ce nu au şi o faci fără să te gândeşti ce o să declari apoi reporterilor.

RECUNOSC, SÎNTEM INCISIVI, CORECŢI, ÎNSĂ NU RĂUTĂCIOŞI.

Ştirile TTV semnalează aspectele negative din orice domeniu, în mod corect, cu probe, nu doar pentru că aşa ne place nouă. Am prezentat şi fapte pozitive, pe scurt, e adevărat, dar profesionist. Noi răspundem în faţa telespectatorilor şi a patronilor care, dacă încălcăm normele deontologiei, ne pot sancţiona şi chiar da afară. În schimb, de multe ori autorităţile par să nu dorească să răspundă pentru greşelile lor.

Ei bine, nu le pot ascunde sub preş şi nu au cum să ne facă să nu le vedem. Nu sîntem jurnalişti de casă, să le pictăm activitatea doar în culori rozalii. Vrem să ne facem corect meseria şi vom încerca să identificăm şi să prezentăm toate neregulile, pentru că „ăia de se uită la ei” au tot dreptul din lume să afle ce fac aleşii lor. Nu ne umflăm în pene, dar trebuie recunoscut un lucru: doar prin intermediul presei, cetăţenii pot afla ce fac cei pe care i-au ales. Oamenii trebuie să ştie tot. Asta pentru a şti ce atitudine să adopte faţă de propriii edili. Păcat că pot lua măsuri doar din 4 în 4 ani.

NU LUCRĂM LA COMANZILE NIMĂNUI, DECÂT LA CELE ALE BUNULUI SIMŢ ŞI ALE CORECTITUDINII!

L-aş aprecia mai mult pe acela care iese în faţă şi spune franc: „Da, am greşit acolo, e vina mea, mi-o asum, uite ce vreau să fac pentru a îndrepta lucrurile.”

Eu tot mai sper că puterea nu schimbă oamenii şi caracterele şi că promisiunile de transparenţă nu au fost, vorba lui Bod Dylan, doar „vânare de vânt”.

P.S. Miercuri, 1 octombrie, trebuia să fie funcţional telefonul scurt 988 pentru semnalarea problemelor care nu au un caracter de urgenţă, parteneriat între Poliţie şi Primărie. Am încercat să facem un material, mai ales că, prin debarasarea numărului unic 112 de probleme care nu erau „arzătoare”, lansarea lui 988 era un subiect de mare interes. Însă, cum încă se făceau probe tehnice, am fost rugaţi să aşteptăm până a doua zi, când se dădea drept sigură o conferinţă de presă pe această temă. Promisiunea era că vom putea filma la dispeceratul noului telefon. Am acceptat, pentru că înţelegem existenţa unor probleme. Joi dimineaţa, la Primărie nu se ştia nimic de vreo prezentare oficială a acestui număr scurt. Ni s-a comunicat că primarul nu lasă pe nimeni să dea informaţii până când… Până când? Nu se ştie…

Din nou, ştirea a picat. Sîntem răutăcioşi, nu? Răi şi neprofesionişti!

Fără categorie

2 Comments

  1. de obicei oamenii politici se tem de presa. in campanie promit tot felul de minuni de te miri cum ii si credem. iar cand ajung la putere uita subit. toti sunt la fel . e natura politicii. si inca sunt la putere cei educati de vechiul regim, care nu cunosc deschiderea fata de cetatean. iar cei tineri ridicati un pic, sunt tot sub tutela veteranilor care ii controleaza si-i manevreaza ca pe niste marionete.

  2. Uneori chiar si daca recunosti greselile facute ,pt. unii tot nu conteaza ,tot te catalogheaza ca o pers. rea( asta pana cad si ei in plasa altora si atunci sa te tii durere), poti sa faci la fapte bune cate vrei pt. ei nu conteaza , pt. ca vad precum caii numai inainte,apoi mai e faptul caci uneori poti gresi din vina altora pt. ca, atunci cand esti o pers. buna sa zic asa si esti cinstita si-ti vezi de treaba ta, iar altora le sta capul numai la facut rau altora caci de „de ce sa moara capra mea, sa nu moara a vecinului”,si uite asa se pun pe fapte rele,alt exemplu ar mai fii si acela „dupa ce s-au vazut cu sacii in curte ,ce le mai pasa si de altii”,adica ce le mai pasa si de suferintele sau nevoile altora si multe altele. Cata dreptate ai in leg.cu ajutorul dat in tacere,fara tam,tam ,ei sa sti caci atunci ai sa poti zice in sufletul tau caci ai realizat ceva si esti satisfacut sufleteste pt. realizare.Daca poti ajuta neconditionat si mai tarziu ai sa vezi realizarile (ajuti si in caz de situatie,pt. ca nu te poti avanta ori si cum),deci toate se fac numai cu ganduri bune,dar de, ce sa faci unii mai fac anumite lucruri si cu ganduri rele, ei bun ,aici nu poti sa faci altceva decat sa lupti pt. a demonstra adevarul adevarat.Si nu e usor iti spun cinstit.Scuza-ma pt. ca am scris atata dar eu cam asa as raspunde la acest capitol si poate ar fi si mai multe de scris.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.