Despre ştirişti se spune că sînt nişte oameni serioşi, care, pe lângă faptul că crapă piatra-n patru (exerciţiu de dicţie, ştiu 😉 ), nu prea ştiu să râdă.

Afirmaţia e pe jumătate falsă. E adevărat, oamenii din redacţia de ştiri sînt, prin natura lor, nişte tipe sau tipe care se încruntă când îşi analizează ştirile, care fac totul cu seriozitate, care nu-şi permit greşeli, pentru că, în afara patronului, îi poate penaliza şi justiţia. Ştiriştii fac totul documentat, adună probe cu meticulozitatea unor angajaţi de la criminalistică. Vorbesc despre cei care au meseria în sânge şi nu o fac doar ca să se laude că apar pe sticlă şi lucrează în televiziune.

Dar nu-s defel nişte indivizi cu paru-n cur, scuzată-mi fie utilizarea cuvântului „par” 😀 . Ştim, şi aici trec la persoana întâi plural, să spunem bancuri, să râdem, să bârfim (mda, ştim bine), să ne simţim bine şi să transmitem starea asta şi dincolo de ecran. Mai rar, că situaţia-i mai mult maro decât roz în ţara asta. Dar o facem. Mărturie stau ai mei colegi şi ştirile pe care, din când în când, îi fac pe cei care ne privesc să zâmbească.

Am două exemple de astfel de materiale.

Primul difuzat de TTV Oradea pe 1 aprilie 2008. O glumă care a prins inclusiv la câţiva colegi din presă, care s-au cam supărat că nu le-am spus de subiect sau că autorităţile „au încercat să muşamalizeze totul” 😉 . Amicul Gaz interpreta la mare artă rolul lui „Dietrich„, „anarhistul” prins în Borş, iar ofiţerul sub acoperire… rămâne sub acoperire. 😉

Al doilea dat de TVS Oradea în urmă cu câteva zile, tot de 1 aprilie. Recunosc, nu a fost atât de credibil ca ştirea din 2008, dar a avut susţinătorii lui.