Cronica de lângă fotoliu: După chipul şi asemănarea antrenorului

Nu am apucat să văd un meci de la Campionatul Mondial de la cap la coadă. Pur şi simplu nu am timp şi, câteodată, nici nervii necesari să rămân în faţa televizorului până la capătul unei partide. Oricât de interesant ar fi, tot găsesc eu ceva de făcut.

La redacţie, clar!, nu am timp să stau cu ochii în televizor din motive de corectare a ştirilor şi de alergat între montaj, emisie şi redacţie. Dar mai prind fragmente de vuvuzele condimentate cu cometariu (sau invers 😉 ), iar în regie mai arunc ochii spre monitorul pe care merge, din 11 iunie, numai TVR1.  Acasă, deşi Neia mă înţelege perfect, ba chiar stă cu mine la meciuri, găsim mereu ceva de făcut, de cumpărat, dus, adus, reparat. Îmi place şi zău că nu-mi pare rău că nu văd mare lucru din meciurile de la 21:30.

Apropo, azi la meciul Angliei cu Algeria am aspirat prin casă, că nişte furnici microbiste au vrut să-i facă galerie Albionului şi ne-au făcut o vizită prin podele. Le-am cântat prohodul la o vuvuzea de aspirator, că înainte au dat ochii cu mama Nelei, care le-a blagoslovit cu un spray letal de au sucombat definitiv. 😀

Îmi place şi fotbalul, dar nu-s căzut după el. Mă uit la meciurile pe care le consider bune – puţine din liga întâi, multe de la capătul Africii. În ciuda semiprofanului din mine, m-am decis să scriu ce simte un om obişnuit, ca mine, privitor de lângă fotoliu la meciurile din Africa de Sud.

Aşa că mi-am spus că ar fi bine să încep „Cronica de lângă fotoliu”.


Echipele de la Campionatul Mondial se comportă după chipul şi asemănarea antrenorilor. Anglia s-a „italienizat” de la peninsularul Capello – numai egaluri şi egaluri, ghanezii sârbului Rajevac s-au bătut ca nişte… sârbi cu adevăraţii plavi, neamţul Rehhagel a cuplat nebunia grecilor la organizarea tipic teutonă, iar francezii lui Domenech au în cap aceleaşi fiţe ca şi „monsierul” de pe banca tehnică. Să nu-l uit pe Dunga, care, după un periplu prin Italia şi Germania, ca jucător, a imprimat naţionalei braziliene un stil mai european, pigmentat, evident, cu fantezia sambei. Să nu credeţi că-i ştiu pe toţi antrenorii, dar mare-i serverul de informaţii de la google. 😀

Clar, nu am descoperit gaura la macaroană 😀 , dar acum, parcă mai mult ca niciodată, omul de pe bancă îşi imprimă stilul puternic echipei pe care o antrenează. Se văd tehnicile germane, disciplinate, cele italieneşti, de apărare betonată ori cele europene faţă în faţă cu cele sud-americane. Din păcate, în România, nu prea ştiu nişte stiluri clar definite de antrenor – aici vorbeşte în mod sigur profanul din mine.

Astăzi am asistat la o nebunie de fotbal. Sârbii mei – am pariat, ca între colegi, pe naţionala lui Antic – au demonstrat că spiritul de luptător al plavului nu moare şi au gripat „panzerele„. (GERMANIA – SERBIA 0-1)

– O victorie cu noroc, mi-a transmis Adi Ciucuriţă, „neamţul de vineri” de la TVS. 🙂

– Marş acasă cu nemţii, mi-a scăpat mie urarea – scuze,  Adi!!!!! SCUZE, GOGU!!!!!!

Slovenilor le-au trecut pe lângă ureche glonţul plecat din pistolul yankeilor (SLOVENIA – SUA 2-2), iar englezii rămân doar cu statutul de inventatori ai fotbalului. Restul e Algerie! (ANGLIA – ALGERIA 0-0)

Sincer, până acum singura echipă care merge ceas, vorba lui Bogdan Costea, este Argentina. Pe care, alături de Serbia, am pariat, aşa, ca între colegi! Dau o bere dacă voi câştiga! Dacă nu câştig, asta e. Oricum, sînt un norocos fantastic în dragoste, unde o am pe Neia mea. 🙂

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.