Faza e strict autentică.
Bărbatul parchează maşina în faţa clădirii în care funcţionează TVS, pe Constantin Brâncoveanu. N-apucă să coboare şi să dea mâna cu realizatorul care îl invitase la emisiune, că pe drum trece în viteză – nici unul din cei de faţă nu avea radarul la el, 🙂 aşa că s-a stabilit că avea viteză şi atât – o Dacia. Era evident că omul de la volan nu cunoştea zona, pentru că imediat după clădirea RCS-ului se căsca în şosea o ditamai denivelarea. O lăsaseră muncitorii care lucraseră la refacerea şi apoi asfaltarea unei porţiuni de stradă. Pe lângă faptul că habar n-aveau că în Japonia a fost nevoie de 4 zile pentru RECONSTRUIREA !!!!!!!!!! unei porţiuni de autostradă de câţiva kilometri, iar ai noştri au muncit vrei trei săptămâni pentru 50 de metri de stradă (desigur, au fost dificultăţi tehnice, cu reţeaua de apă, cu cea de canalizare, bla, bla, bla), specialiştii de Oradea au lăsat în urmă şi o porţiune de aproape un metru lungime, pe toată lăţimea străzii şi de un lat de palmă adâncime între zona refăcută şi restul străzii. Să simtă ţugulanu’ de la volan când trece de pe o porţiune mai veche de şosea pe una nouă, ca-n palmă.
Şi cum omul cu Dacia nu ştia lucrul ăsta, a luat în plin groapa artificială. Zgomotul metalului care se războia cu solul i-a făcut pe toţi cei din parcare – fumători, cafengi, realizator TV şi invitat la emisiune – să întoarcă instantaneu capetele. Desigur, nimeni nu putea face decât să constate că încă un şofer a căzut victimă capcanei de pe stradă. Cu excepţia bărbatului care tocmai coborâse din maşina parcată în faţa TVS. A invocat că are nevoie de ceva din autoturism, s-a retras şi a pus mâna pe telefon. Nu a vorbit prea mult, că emisiunea la care era invitat stătea să înceapă.
Cert e că în aceeaşi seară şi-a făcut apariţia un utilaj, care a „ucis” denivelarea în doi timpi şi trei mişcări. Şi un apel telefonic! Dat de Beniamin Rus, patronul firmei Selina, invitat la emisiunea lui Tavi Haragoş, colegul meu de la „Ediţia de seară„. Sînt gata să fac pariu că omul de afaceri nici nu ştia că angajaţii lui au lăsat groapa amintire după ce au refăcut strada.
Dar, dacă totul se poate rezolva cu un telefon, îi mai pot indica lui Tavi nişte străzi pe unde îşi poate realiza emisiunea şi unde să-l invite pe domnul Rus. Sînt gropi ori denivelări care îşi aşteaptă de prea mult timp sfârşitul sub o cupă de asfalt.
Da-ne si noua nr. de tel. al d-lui Rus, ca-i transmitem o lista luuuuuuuuuuunga, cu gropile din sosele,…. autosanitarele stiu de ce! 😀