Gaddafi vorbea despre fostul șef de stat al României folosind apelativul ”fratele Ceaușescu”. Cine știe cum îi zicea pantofarul colonelului libian! Se întâlneau destul de des sau, mă rog, țineau legătura prin anii ’70-’80. Când am crescut, mai citeam prin ”Sportul” 🙂 ori ”Scânteia” de vizitele celor doi tovarăși.

Libienii au făcut cam ceea ce am reușit să facem și noi, românii. Și-au împușcat conducătorul – nu zic că nu-și merita soarta. Dar la fel ca Ceaușescu, și Gaddafi trebuia judecat. Măcar pentru a da o aparență de democrației junglei din țara arabă.Până și în fotografia de final de viață, cei doi dictatori seamănă: poziția corpului, sânge, gesturi nebune de victorie din partea populației. Noi, europeni fiind, sîntem mai temperați. Libienii s-au manifestat ca niște animale, e drept mai tehnologizate: au fotografiat cu celularele cadavrul însângerat.

Problema e că noi știm, din proprie experiență, ce-i așteaptă pe libieni. Ei nu.

Istoria se repetă, nu? Ce ți-e cu democrația asta!