Un gând bun pentru un MEDIC

Am aflat sâmbătă dimineața și, pentru câteva minute, am uitat de problemele mele. Nu pot spune că nu mi-a venit să cred, pentru că asta e o expresie tâmpită – viața ne învață că orice e posibil. Dar am simțit un fior: de ce oamenii buni o pățesc mereu? Am vorbit cu colegi și cu un bun amic de la SMURD și am aflat amănunte despre ce și cum s-a întâmplat.

Am vrut să scriu pe blog și ceva m-a oprit. ”Cât de important e să faci public un astfel de lucru?”, m-am întrebat. ”Nu ține oare doar de cel care trece prin această întâmplare nedorită?” Recunosc că n-am găsit un răspuns și m-am oprit. Instinctul de jurnalist a capitulat pentru moment în fața lipsei unor răspunsuri.

Apoi am căutat pe net, să văd dacă scrie cineva, pe vreun portal de știri. Nimeni, nimic. Niciun comentariu, nicio propoziție, niciun cuvânt. Încet, în mintea mea își făcea loc întrebarea: ”De ce nu?” Sînt tot felul de indivizi, nume efemere, cărora internetul le dedică pagini întregi în fiecare zi, iar pentru asta așa-zisele vedete de carton trebuie doar să strănute sau să își ridice poalele vieții particulare în văzul tuturor.

În schimb, oamenii cu adevărat importanți, salvatori de vieți și clăditori de destine sunt ignorați sau în cel mai bun caz sînt amintiți când și când. Și atunci am decis să scriu.

Medicul Hadrian Borcea – omul care în Bihor înseamnă, în traducere liberă, SMURD, omenie, vieți salvate, profesionalism, verticalitate – trece printr-un moment extrem de dificil. Sâmbătă, spre dimineață, în timp ce mergea spre Arad, unde face de serviciu și pe elicopterul SMURD, a căzut victimă unui accident de circulație. A ajuns la spital, a fost operat și acum este în stare stabilă.

Mai multe nu spun: le-am promis celor de la care am aflat că amănuntele pe care mi le-au spus vor rămâne între mine și ei. Dar pot susține sus și tare un lucru:

Omul care a salvat vieți nenumărate și care a fost rănit în timp ce mergea să se ocupe de alți semeni de-ai lui are nevoie acum de un gând bun din partea celor care îl cunosc. Din partea celor pe care i-a ajutat și le-a redat sănătatea, din partea celor pentru care luptă de 20 de ani ca să aibă un serviciu de urgență modern. Din partea celor care trebuie să știe că acest adevărat MEDIC și-a transformat viața într-o continuă muncă în favoarea semenilor săi.

 

Fără categorie

2 Comments

  1. Ora 10. S-o trezit si Bihoreanul. Sanatate lui Borcea. Si tu mai Labos, le stii pe toate inaintea tuturor. Totdeauna te-am stiut de profesionist. Nu te lasa ma. Mai sunt si gunoaie prin presa care se ridica si se scot in fata sefilor pe spatele celor care chiar fac treaba. Eu si o gramada, te sustinem. Bafta.

    1. @Anonimus: pardon, nu le știu pe toate, ca nu-s de la Secu. 🙂 Mai aflu si eu una, alta de la oameni faini, cu care mă știu din anii astia de presa. Multumesc pentru aprecieri, contează sa aflu ca si anonimii mă susțin… la gramada. 🙂 Nu glumesc, chiar mă bucur! Si nu ma las!
      Cât despre Hadi Borcea, nu puteam sa tac. E un OM extraordinar, mergea sa-si facă meseria, de salvator de oameni. Avea nevoie de un gând bun, nu de un material senzational. De aceea am scris.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.