Îmi place să lucrez prin grădină. Mă linişteşte, mă deconectez de la toate grijile. Soarele, vântul şi verdele plantelor alcătuiesc un mediu în care mă reîncarc cu energie. Recunosc, însă, că nu sînt un maestru în altoirea pomilor, săpatul roşiilor ori plivitul buruienilor de prin zmeură.

În schimb, îmi place să mă cred un artist, e drept, debutant, în… tunsul ierbii din mica grădină din sat. 😀 Am şi ustensilele necesare: o maşină de tuns iarba, care, chiar dacă a fost luată la promoţie, pe bani puţini, cu vreo doi ani în urmă, mergea brici până ieri, când a dat un rateu (o repar cât de repede), o pereche de mănuşi, tot de la promoţie, şi un cablu de curent, lung de vreo 30 de metri – generaţia a doua, că primul a sucombat din motive pe care le-am investigat, dar nu le-am identificat.

Aşa că, o dată la două săptămâni – asta-i media – execut operaţiunea „gazonul„, cum sper să arate în scurt timp iarba din grădină. Nu o uit nici pe cea din stradă. Nu-s profesionist, evident, dar îmi place să fac ca lumea lucrul ăsta. Dacă e relaxare, măcar să o fac cu simţ de răspundere! 😀