Am făcut un hai să-i zic experiment cu ajutorul Facebook-ului: cu câteva săptămâni înainte de ziua mea de naștere mi-am ascuns setarea cu ziua de naștere, în așa fel încât doar eu – în caz că uit 🙂 – să o văd.

foto: www.rantgizmo.com

Urmarea a fost cea pe care o bănuiam: unul singur dintre friendșii din rețea (mersi, Cristi Axinte!) și-a amintit că am suflat în lumânări și că m-am apropiat periculos de granița schimbării prefixului. Nu au uitat nici amicul GAS – domn, ca de obicei, vreo doi cunoscuţi, iar trei colegi – Simona, Cipri şi Mariana – mi-au urat să ating vârsta lui Matusalem (asta cu personajul biblic e de la mine 🙂 ). Alte două sau trei persoane mi-au făcut urările la câteva zile distanță, când mi-am setat pe „public” ziua de naştere.

Nu m-a afectat cu nimic această situaţie şi nici nu am devenit un frustat pentru asta. Era normal să se întâmple aşa, pentru că nici subsemnatul nu ţine minte zile de naştere. Mă bazez şi eu pe prietenul Zuckerberg ca să-mi amintească date de genul ăsta – ceea ce nu-i chiar ok, pentru că unii îmi pot repeta gestul. 🙂 Și chiar au făcut-o.

Recunosc, însă, că le ştiu pe ale celor din familie şi ale câtorva cunoscuţi (că prieteni… mda), iar când coordonam o redacţie le ştiam pe ale tuturor. Le aveam datele de buletin 😉 şi le verificam din timp ca să le urez „La mulţi ani!” – aşa le-am şi învăţat, că nu aveam Facebook pe atunci.

În schimb, mi-au lăsat un gust amar oameni cu care cică eram prieten și care până acum nu au avut nevoie de rețele de socializare ca să mă sune măcar. Anul ăsta am primit mesaje scurte, că de sunat probabil costă prea mult. Alții, care se înghesuiau anii trecuți să mă sorcovească, mi-au pus anul ăsta cunoscuta întrebare „Ce, e ziua ta?” 😀

A fost o ocazie ca să înţeleg să trebuie să fac o delimitare clară între oamenii care contează cu adevărat pentru mine şi pentru şi eu contez, pe de o parte (doamna mea, mama, fratelo), ŞI ceilalţi, pe de altă parte. Am înţeles că prietenia e un lucru extrem de rar şi că eşti băgat în seamă doar dacă dai din coate şi devii cineva în viaţă. În rest, nu reprezinţi cine ştie ce în ochii majorităţii.